Locuiesc la etajul 38. Zilnic plimb după mine un rucsac cu necesarul pentru supraviețuire în mici spații neprietenoase. Ultima dată am stat blocat în lift patru zile. Echipa de intervenție a venit cu medic și asistentă, cu perfuzii și defibrilator, dar sincer, aveam nevoie doar de un pic de ozon. N-am putut să răspund la întrebări, îmi pierdusem vocea: am cîntat tot ce-am învățat din primii ani de viață și pînă la imnul de stat, să nu-mi pierd mintea. În ultimul timp îmi caut locuință la subsol.
Rozalia Cristea
Cu bunica de braț, merg la Paris, în vizită la fratele meu. Maică, ce este ăla înalt de colo. Turnul Eiffel, mamaie. Și eu vreau să ajung acolo sus de tot. Ajungem la lift, plătim, intrăm cu alte 46 de persoane și facem 5 minute până sus la Summit. În timpul scurs, de frică sau extaz, unul leșină, altul are atac de panică, altul se cacă pe el. Privesc în jur. Nu știu franceză, nu înțeleg ce spune liftierul și nici ce scrie pe afișele din interior. Bunica, cu sticla de pălincă în mână, privește panorama, relaxată.
Paula Butnariu-Bompa
Stai la 5. Ieși ca o vijelie, în întârziere, apeși butonul ca nebuna. Pornește. Uunu, dooi, treei, șaase, noouă. Coboară unii. Apoi, zeece. Voci de copii. Vecina duce gemenii la bunica de la 8. Zeece, opt. Mi-am uitat păpușaaa, o auzi pe geamănă. Oopt, zece. Pauză. Zeece, opt. Pfuu. Opt, șaapte. Pauză. Zdrăngănit. E zugravul. O avea vreo găleată, vreo bormașină, zici. Ajunge. Deschizi ușa. Are o roabă, plus cele prevăzute. Nu e loc, zice. Poftiiim? Aici intervine ghidul și depinde mult de cât îți pasă că întârzii.
