Șefu-ar fi un tip mișto, chel, în ureche cu cercel, sub cravată, o burtică diminutivată, mică și sub burtă, mai nimică. Are totuși o meteahnă: urcă la etaje-n jurul lui doar bărbați. Toți cu liftul. Cum vine unu nou, cum, unu, doi, l-a și promovat. Să se lăfăie-n birouri. În schimb noi, și nu una, nu două, ci absolut toate, ducem pe tocuri tot greul, cărăm în brațe, în cămășile astea voluminoase toate dosarele, urcăm regulamentar, pe scări, în fustele noastre strâmte, rezolvări pentru toate problemele. Tot degeaba.
Ruxandra Donose
Eu n-am avut lift. Vila cu grandoare apusă în care am crescut întâmplător, avea scări cu inele pe fiecare treaptă pentru un covor ce nu mai exista de mult. Urcam, cu ghiozdanul în spate sau cu genunchii juliți de joacă, visând la trecutul glorios și la viitorul și mai și. Auzeam povești despre lifturi care nu mergeau, care se opreau între etaje sau care îți dădeau paleta bogată a meniurilor gătite la bloc. Simțeam dorul unui lift miraculos, dar știam că pe scări, pașii vor fi întotdeauna ai mei.
Gabriel Rusu
Ține ochii închiși. Trage aer în piept. Adânc. Imaginează-ți că ești pe o plajă pustie. Deasupra ta, soarele încearcă să se facă nevăzut, semn că este apusul. Vezi cum în zare se joacă niște valuri? Expiră. Acesta e sunetul cu care se revarsă peste mal. Privește mai atent nisipul. O perlă gigantică se întrezărește prinsă între buzele unei scoici. Briza mării presară granule de nisip peste ea. Acea strălucire vie îți inundă irișii. Gata, poți deschide ochii, suntem la parter. Un pahar cu apă te va liniști.
