22.10.2025
Cristina Daniela Dumitru-Pascal
Era cel mai bun client al meu. Mă suna și îmi spunea că vrea să se plimbe în afara orașului. Mergeam să îl iau cu taxi-ul. Îmbrăcată în uniformă de șofer. Așa îi plăcea. Ore în șir mergeam cu mașina. Nu aveam o destinație clară. Târziu în noapte îl aduceam înapoi. Dimineața mă trezeam alături de el, mă săruta și îmi șoptea la ureche, a fost bine aseară, azi cine suntem? Cine vrei tu, ce zici de Scufița roșie, îi răspundeam privind scaunele din mijlocul camerei așezate ca o mașină. Doar dacă lupul ești tu, draga mea.

Iulia Stavre
Spre ziuă, am luat ultima cursă din noaptea aceea. Fusese o nuntă mare, peste cinci sute de invitați, miri cu ștaif, invitați celebri, reporteri pe la uși. Mă așteptau chiar ei, mirii. Puțin șifonați, tineri și frumoși. Mirele avea în mână o geantă, cu cealaltă își ținea aleasa. I-a deschis ușa din spate, el a stat în față. Când au urcat, fata a zâmbit discret. La destinație, mirele mi-a lăsat un bacșiș așa de mare că nu îmi venea să cred. Pe mireasă am găsit-o dimineață pe scaunul din spate. Dormea.

Sonia Ungureanu
Bă, să zici că ți-ai plătit facultatea din banii tăi când ți-o da mă-ta banii ăia. A fost din banii noștri. Când câștigam de două ori cât tine, io nu mai ziceam că-s banii mei. Ai stat peste program? Păi și io am dormit? Cu copiii a stat tac-to? Menajul l-a făcut mă-ta? Ți-a gătit amanta? Doriți prin centru, doamnă? Ia-o, dom'le, pe unde e mai bine, nu contează, că tot acolo ajungem. Apa șiroia pe parbriz și o voce perfectă se tânguia în difuzor - I'd rather go blind. Da, mă, și eu pe tine. Mult de tot. Boule.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2025, grupul are 14.125 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus