Răzvan Dițescu
Taximetristul tot arunca priviri în oglinda retrovizoare, iar asta mă cam stingherea. Apoi a început: Am avut un băiat. Semăna cu tine. A murit anul trecut. N-am știut ce să-i răspund. Oglinda s-a transformat într-un portal în care ochii lui obosiți îi tot căutau pe ai mei. Tot drumul a vorbit neîncetat. Părea că se agață de mine ca de un colac de salvare. L-am lăsat. Când am coborât, mi-a mulțumit că nu l-am judecat. Am închis portiera, dar în mine a rămas vuietul unei pierderi ce nu era a mea.
Cecilia Fofiu
Iedera îndărătnică sufocă ruina jilavă. Ceața grea tăinuiește locul în liniștea spartă de un ciuf ce-și scarpină sonor urechile. Un ornic mototolit screme un dangăt și surpătura învie. Hârca și Cloanța intră șontâc la agapa cotoroanțelor. Unde-o fi Dochia, mârâie una. Naiba știe, stupi-o-ar mâțele, sâsâie cealaltă. Așteptăm, ca anul trecut. Așezate turcește, prind a se-nghionti. Sforăi ca porcu', ba tu, mârâie surata. Iertare, păpușelelor, năvălește boțită întârziata. Am zăbovit un pic în taxi. Cu Zmeuțu' la volan.
Paul Dârvariu
Pe Văcărești, ambuteiaj monstruos. Ia-o la dreapta pe scurtătură, că ieșim la Brâncoveanu, îi spun taximetristului. Ăla strâmbă din nas: domnu' eu merg pă unde-i corect, nu pă unde mă dirijează clientul. Omule, îi răspund, drumul ăsta e perfect. L-am făcut de mii de ori. L-oți fi făcut, zice, da' pă persoană fizică, eu îl fac pă aplicație. Am prins cinci semafoare la Sudului și am pierdut juma' de oră din meci. La urmă, aparatul arăta 38,75 lei. I-am dat 30 pă aplicație și restul mi i-am reținut pă persoană fizică.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2025, grupul are 14.125 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
