6,30. Urc în troleibuz cu bagajul la purtător, după serviciu plec din oraș. Încă moțăi. Schimb în Unirii. În timp ce-aștept autobuzul îmi dau seama c-am uitat bagajul în troleu. Mă arunc disperată în fața unui taxi, șoferul speriat, eu îi turui o poveste din care nu înțelege decât că trebuie să urmărească troleibuzul. Slalom, claxoane, disperare, într-un final îl blochează, tăindu-i calea. Șoferul de pe troleu nu pricepe nimic. Urc rapid, găsesc bagajul, răsuflu ușurată. Ușile se închid. Poșeta mea a rămas în taxi.
Caterina Tudorache
Tăietura asta. De la una care avea la ea un suport de cuțite și o găină. Vie. Eu tot țipam din spate. Nu, frate. Asta e nebună. Ce am râs de ea după aia. O dăduse bărbat-su afară din casă și își luase ce avea mai drag. Nu mai zic ce greu a trecut mirosul ăla de găină. Sau când a schimbat una copilul în mașină. Ne-a rupt. Sau una de a transmis live toată cursa și a vărsat și cafeaua. La final nu a plătit că cică e publicitate. Nu am trăit degeaba, conchise trist bancheta ce fumega pe un morman de cauciucuri arse.
Cristian Nedelcu
Era trecut de miezul nopții, voiam să mă retrag, dar m-am gândit să iau o ultimă comandă. Am oprit în fața unei vile ce părea abandonată. Strada era cufundată în beznă. Am întrebat dispecera în legătură cu adresa, dar stația amuțise. Curios, am ieșit din mașină și m-am apropiat. Mi s-a părut că văd o umbră la una din ferestrele de la parter. O voce ca din altă lume mi-a șoptit: ai ajuns mult prea târziu. Mi-a înghețat sângele de spaimă. Am simțit o prezență în spatele meu, iar când am întors capul taxiul dispăruse.
