Mă urc greu, am obosit cu sacoșa, bine că-i tânărul binevoitor și mă ajută. Zâmbim și-l întreb câți ani are, 19 răspunde voios, ce coincidență, azi împlinesc și eu cifrele astea pe invers. Scot tortul, e tratație din partea mea, se miră, dar mulțumește și zice la mulți ani. Unde mergem? Ah, nu știu, undeva în oraș, oriunde mai șoptesc și capul îmi cade, ațipesc. Când mașina se oprește deschid ochii în mult soare și nu văd bine locul. Unde suntem? V-am adus în Cișmigiu că-i și el bătrânel. Zâmbim, este totul frumos.
David Brescan
Pe vremuri, când un 3410 atârnat de gât, la vedere, te făcea cel mai șmecher din sat iar internetul era la 30 de km distanță, tocmai la oraș, am ajuns să fiu cazat într-un bloc din București. După trei ore de căutat o sală de net ajung înapoi la poalele blocului unde negociez cu taximetristul local salariul meu pe o zi până la cea mai apropiată sală. Mă urc, Cielo tușește, pleacă și oprește imediat după colțul blocului. Uite colo, la parter, și îmi arată pe sub mustață ultimii trei dinți, și ăia galbeni, ca taxiul.
Georgiana Andreea Năstase
Mânca un baton de ciocolată și privea cu ochi umezi la vechea viață care se derula. Pulsul orașului pe care-l părăsea încă trăia în ea. Nu aveți voie să mâncați în taxi. Poftim? Nu e voie să mâncați în taxi. Dar asta mă ajută să ajung la aeroport. I-a văzut chipul consternat, de parcă i se refuza și ultima plăcere. Am glumit, domnișoară. Sunteți atât de îngândurată, am zis că vă teleportați, cu tot cu bagaj, și nu-mi mai achitați. Clinchete de zurgălăi s-au declanșat apoi, și nu s-au mai oprit. Nu era Crăciunul.
