Am trecut prin gaura de vierme și am descoperit în nucleul computerului o arhivă: miliarde de planete, ecologii complete, istorii ale unor civilizații dispărute. La început am crezut că e simulare, dar datele erau prea complexe. Nava devenise un depozitar al memoriei galactice. Apoi energia a început să scadă. Trebuia ales: ne salvăm sau păstrăm biblioteca? Majoritatea a votat pentru viață. Eu am rămas în urmă și am inversat decizia. Mai bine piere un echipaj decât să se stingă o întreagă galaxie de cunoștințe.
Ana-Maria Butuza
Mă cheamă Ducu și locuiesc cu bunicul. Doar noi doi, după accident. Ca să-mi alunge tristețea, mi-a construit o căsuță în copac. A numit-o Nava Spațială Aurora. Ca pe mami. Seara urc și privesc cerul, iar bunelul se așază pe bancă, jos. E vocea computerului de bord. Eu întreb și el răspunde: ce stea e aia? Vega. Dar aia? Altair. Și cealaltă? Tace. Cealaltă? Tace. Cobor repede să văd de ce. Stă cu mâna pe piept. Ochii închiși. A adormit? Respiră? Îl zgâlțâi. Bauuu, icnește deodată și râde. M-ai speriat, bunelule.
Cecilia Fofiu
Îmbrobodită, Nuți aspiră de zor prin căsuța ruptă de lume, nava lor spațială, cum îi spune iubi, chipeșul pilot. Mai are vreme să aranjeze masa și să se dichisească. De ziua lui. Brusc abandonează totul, aprinde tremurând o țigară, cu ochii țintă la Michi, care, zbârlit, driblează iscusit, până-n papucii ei, un ecuson cu poza unei însoțitoare de bord. O privește insinuant, se trântește pe podea, apoi se linge conștiincios. Sare arsă, apucă telefonul, formează și mârâie gâtuit, mami, avem o problemă.
