Știți că e foarte cald acolo? Nu-i problemă. Știți că zborul e obositor? Evident că da, doar Africa nu e colea, peste drum. Știți că animalele nu sunt dresate, întreabă agentul, ridicând o sprânceană. Păi, tocmai asta caut, îi zâmbesc. Știți că nu veți avea întotdeauna semnal la telefon? Uneori e mai bine fără. Știți că există riscul să întâlniți lei la câțiva metri de mașină? Chiar sper să se întâmple asta. Bine, poftiți rezervarea. Dragă, i-am luat biletul, dar n-am găsit la Paris, sper să nu se supere maică-ta.
Florin Leșan
Mai aveam două zile și aventura grupului avea să se termine. Dar John era trist. Ceva în genul versului românesc: nici nu mâncă, nici nu bea. Zadarnic am încercat să-i aflu motivul de tristețe. În seara aia au apărut câteva sticle de whisky. Am văzut elefanți, John? Da. Antilope, rinoceri? Da. Ai împușcat leul? Da. Fel și fel de jivine; ce e cu tine, omule? Ce naiba ai? Beat muci, căzut la pământ, bocea ca un copil. N-am văzut, și bolborosi ceva. Ce? Mppmă. Ce, mă? Mmpmm. Spune pe silabe. Pu-pă-ză; de câteva luni.
Ana Maria Dobre-Nir
Serahda străbate câmpul de suflete cu o foame rece. Ele se zvârcolesc, fug în stoluri, refuzând Pământul ca pe o celulă mucegăită și strâmtă. Ea le urmărește cu pași grei, prinde unul, îl strivește până când tăcerea crapă și îl împinge în carne, ca într-o carcasă prea îngustă. Restul scapă, dar știe că vor fi hăituite din nou. Pașii ei reiau mereu aceeași urmă, zgâriind neantul ca o roată care nu cunoaște oprire. În aer rămâne un râs strâmb, dovadă că până și cerul privește trăirea ca pe o farsă scurtă.
