Ne-am luat ținuta de camuflaj, cizmele de cauciuc, binoclul, ochelari de soare și ne-am așezat la pândă, pe burtă. Uite trupa de elefanți cum dansează, zebrele se mișcă hipnotic în drumul lor spre casă, antilopele grațioase aleargă pe valuri, leii și tigrii nu trebuie enervați, spune tata și îmi întinde binoclul să privesc și eu. Ce-ați făcut cu castroanele mele, deschide mama trântind ușa sufrageriei. Farfuriile pe post de pălării de soare ne scapă de pe cap, veselia amintirii lasă lacrimi de dor în urmă-i.
Adina Drag
Ne știm fără hello, nu ne interesează cum ne cheamă. Privirea lui e un tab aprins în mintea mea. Fac un pas, se deschide o fereastră nouă. Browserul descoperă o lume ascunsă, plină de sensuri pe care nu știu că le caut. Face un pas. Mă găsește ușor, fără bară de adrese. Mă miroase, îl miros înapoi. Miroase bine. Totul e dezordonat de un algoritm pe care nu caut să îl înțeleg. Pixelii ni se amestecă și se suprapun într-o singură imagine. Una cu doi, una clară. Ne avem fără buton de întoarcere.
Ana Ludușan
După vânătoare mi-au așezat Leul cu cea mai mare grijă în Guvern. Iubitul meu s-a trezit în culcușul cald, fără rivali, cu o presă favorabilă și cu o opoziție pusă cu botul pe labe. Atunci s-a zăpăcit, era obișnuit să dea din coate, să se răstească la adversari, să critice vehement, să se plângă de sabotaje interne și de amenințări internaționale, când a trebuit doar să facă poziție onorabilă, s-a zăpăcit. Nu era construit pentru lucruri temeinice care îți cer putere, răbdare și înțelepciune. S-a zăpăcit Leul meu.
