29.10.2025
Georgiana Gabriela Fodor
În grădina Zoo, animalele plictisite visau la libertatea junglei. Soarele încingea asfaltul și mirosul de oameni îi înnebunea. Elefantul lovi cu putere cușca leului. O, frate, chiar ești tare, hai să o luăm și pe Lili. Maimuțica sări pe spatele lui Porto și dispărură în noapte. Leon râdea cu gura până la cer. Și acum, safari, prieteni. Prin jungla urbană, roțile scârțâiau precum membrele lor, aglomerația semăna cu o turmă de mamifere flămânde. Când se treziră cu botul pe același ciment începură din nou să viseze.

Nicolae Popescu
Urcă greu scările bibliotecii. Intră, ce de cărți, se simte stingher. Ea citește, rochia îi mângâie talia. Avea dreptate Robert, e piesă tipa. Speră ca ea să-i simtă parfumul, să-i vadă țoalele de firmă. O salută. Știi, am fost de curând în Kenya, ai un roman despre viața în sălbăticie? Speră c-a zis bine roman. Ea îl privește, ah, ochii ăia, caută un pic, îi dă o carte, el nu mai poate articula nimic, se dezmeticește pe scări. Sună: Roberte, nu mai bat niciodată pariu că agăț o tipă fără să-i zic de Merțan.

Liliana Sime
Potrivește cu două degete borul pălăriei kaki. Cizmele cu tureacul înalt îi presează dureros degetele mici. Stângu', stâng, drept, stângu'. Mai bine un deget bășicat decât o mușcătură de scorpion. Mângâie patul puștii, apoi îl lasă să-i atârne pe un umăr și pornește în pas săltat. Azi trebuie să ajungă la lacul Turkana. Umbra unui tigru crește în fața lui. Saltă pușca, închide un ochi, pac. Capul tigrului se face țăndări. Aoleo, tataie, să nu-mi zici că iar ai spart un bibelou. Taman ăla cumpărat de mamaia.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2025, grupul are 14.125 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus