Andra Toropoc
ne jucam de când le dăruisem căciulile magice. În sfârșit, zâmbeau pe sub coamele de leu și urechile de girafă care ascundeau lipsa părului. Și salonul răsuna de tropoteli și râsete, migrau de la izvorul cu tratamente spre dealul cu pătuțuri în timp ce-i învățam dansuri tribale de victorie. Vânătorul nu trebuie să ajungă la noi, însă uneori câte-un pieptuț ofta la vreun colț de durere și-atunci ne așezam ușor în hamacele de perne și cântam Balada dromaderelor până când cerul adormea și ne lăsa toate visele întregi.
Dan Banu
Safari la numai cinci sute de lei, arată tatăl flyerul care a venit odată cu berea. Soția se apleacă și citește atentă. Sună bine, spune ea. Vleau, zice și Mara. Soțul dă din cap. Cu ea ce facem? Soția dă din umeri și discuția se încheie. Costă mulți lei, nu avem atâția, îi spune Marei și Mara înțelege. Pe seară însă fata dispare spre groaza părinților. E găsită două zile mai târziu în deșert între labele unui leu. Alți zece mișună prin preajmă. Mara mijește ochii. Am stlâns mulți lei. Mai tlebuie?
Dana Rus
E ireal, nu mai pot. Ăștia își bat joc de noi, efectiv. Ședință de proiect maraton dimineața, trei meetinguri pe zoom în paralel, emailurile urgente de la clienți. Și în plus, tiranul de project manager, cu eternele lui glume nesărate, și Flori, cu fițele ei zilnice de primadonă căreia-i fac toți colegii munca, pentru că deh, pilă. Plec, nu mai rezist, aia e. Relax, bro, auzi din biroul celălalt. Vor să ne vadă în habitatul nostru natural. De după geamul securizat din lateral îi privea curios un leopard pitic.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În octombrie 2025, grupul are 14.125 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
