Pesta a ajuns și în orașul nostru. Dacă închid ochii, oamenii înnebunesc. Așa că am învățat să mi-i țin larg deschiși. Când plouă, când bate vântul; chiar și când dorm. Dar, în cele din urmă, am obosit. Am vrut să văd ce se întâmplă dacă mi-i închid și eu puțin. Atunci am văzut: Oameni trăind aceeași zi la nesfârșit. Speranțe îmbătrânind la minut. Iadul. Trailerul prostiei eterne. Când am redeschis ochii, lumea dispăruse. Dar văzusem tot. Știam tot. Poate că n-am clipit. Poate doar m-am trezit în conștiință.
Dana Rus
Odihnește sufletul lui în loc cu verdeațăăă.... fonfăia popa, privindu-l pe Costică galben, întins pe năsălie, cu o garoafă-nfiptă-n piept. Chiar c-o fi fost obosit săracul, cu nevastă aprigă-n bătătură și cu Florica focoasa pe de lături. Știa tot satul, unii-l gelozeau, alții-l căinau. Și cu voce tare, iartă-i, Doamne, și iară-ncet, că ai ce-i ierta. Ridicându-și barba din patrafir, mai văzu doar o Ană-ndoliată și sobră ținând de braț o Florică palidă cu lacrimile râu. Și-și făcu atunci o cruce largă până la buric.
Oana Brumă
Guvernante cu taior, mămăițe care voiau să-și suplimenteze pensia, studente entuziaste, toate mi-au călcat pragul. Dornice să aibă grijă de niște îngerași. Unele credeau că e ca-n manuale, altele c-o să-și urmărească telenovela preferată în timp ce copilașii dormeau senin. Când dădeau cu ochii de băieți și se prindeau că nu e nici după rețete, nici de stat pe canapea, se evaporau. Dispăreau ca măgaru-n ceață, cu tot cu promisiuni și aranjamente. Lăsând în urmă două capete cârlionțate, papuci și haine de schimb.
