În sanatoriu, timpul nu trecea, doar lumina se muta de pe un perete pe altul. Élise stătea lângă fereastra mată și își urmărea pielea cu lupa. La început, din plictiseală. Apoi a văzut mișcarea fină, ondulată sub încheietură. A apăsat ușor cu unghia, dar s-a oprit; nu voia să-l sperie. Zile la rând l-a urmărit, tăcută, cum înaintează. Într-o dimineață, a jurat că l-a simțit clipind. Când asistenta a întrebat-o ce face, Élise a zâmbit: Ascult cum crește. Sub piele, ceva i-a răspuns, lovind ușor, ca o inimă nouă.
Dan Banu
Capul mi-e plin de gânduri ce nu voi să le-ascult. Privesc marea, un bărbat mă fixează din adânc. Sar. Apa e din ce în ce mai rece pe măsură ce cad. Nu mai am aer, cuvintele s-au înfundat în gât. Apoi vin toate, nașterea pe rogojina mamei Dochia, copilul cu mucii-n țărână, adolescentul timid, tânărul pierdut între oameni. Imaginile se succed cu repeziciune. Și brusc chipul ei. Iar chipul ei. Am înțeles că nu poți vedea ceea ce n-ai trăit. Apoi mâna ei smucindu-mi părul. Ochii, buzele, prostule.
Nic Ularu
Băi, nu mă minți. Nu dom' plutonier. De unde știi că era toate? Păi nu lipsea niciuna. De unde știi? Păi dacă le-am văzut pe toate. Libidinos. Auzi, era vreuna roșcată? Nu, era fo două albastre și restu' verzi. Da' arăta bine? Da, era bine înșurubate. Băi, vezi cum vorbești. Era înalte? Da. Cât de înalte? La fo 50 de centimetri. Da' era acre sau amare? Acre. Mai zi-mi cum le-ai văzut? Am deschis capacu'. Și n-a sărit la tine? Nu. Al dracu', norocos mai ești. Păi uitați-vă și dumneavoastră. Nu pot că sunt căsătorit.
