Andra Toropoc
Chiar prea multe am răbdat lângă tine, ești mereu amețit de băutură. Plec, m-am săturat de mizeria ta, rostesc și parcă nu-s eu, am deodată curaj. Dar palma ta mă trimite în perete, alunec pe-un tobogan cenușiu și la capătul lui mă prind brațe care dansează cu mine printr-o ceață albă din care se-aude have you ever seen the rain? Mi se pare că strig acel nu, dar este doar o șoaptă, tu mă zgudui și îmi torni apă pe față, scrâșnind: uită-te bine la mine, data viitoare te omor. Însă cu ochii închiși eu simt deja asta.
Cecilia Fofiu
Trage ceaunul de tuci la marginea sobei și purcede a pături mămăliga, tropotită cu untură încinsă și presărată din belșug cu brânză. Lui îi pune și jumări, cum îi place. Omu' se ospătează bine, râgâie și cere si-un blid cu silvoiță. Tăcută, apucă un pleu și pornește suflecată la beci. Împinge ușa bombănind bărbatul că nu unge încuietoarea ce scârțâie de zici că dracii-și freacă copitele. Nu-și gată gândul că-i și vede. Patru. În jurul putinei își trec unul altuia linguroiul cu magiun și-și ling plescăind mustățile.
Paula Butnariu-Bompa
Le-am văzut pe toate, tată. Îți spun clar: eu nu mă însor cu niciuna dintre ele. Nu vreau să îmi petrec viața cu orice urâtă, fandosită, leneșă, mironosiță, pițipoancă și cum mai erau, care nu ajung nici la copita calului meu. Fiule, am dat sfoară în țară, au venit oamenii aici, ne facem de râs. În viață faci compromisuri uneori, pentru binele general trebuie să te sacrifici. Nu vreau. Sunt băiat citit, am pretenții, am principii. Mda, ai citit și tu Cenușăreasa și acum îți dai regatul pentru un cal.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2025, grupul are 14.140 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
