Paul Dârvariu
câine cu două capete, zebră fără dungi, girafă cu gât scurt, cangur fără marsupiu, crocodil fără dinți, cămilă fără cocoașă, pinguin fără frac, pădure fără uscături, lan de grâu fără maci, babă frumoasă, moș arătos, femeie cu barbă, bărbat fără barbă, politician onest, afacerist generos, ploaie cu broaște, ninsoare cu fulgi de gâscă, râu spre deal curgător, ciorbă de burtă fără burtă, mujdei fără usturoi, pălincă fără alcool. Sper să văd cândva și o femeie mulțumită de comportamentul soțului ei.
Marina Borzescu
Le-am văzut pe toate, mi-am zis, închizând laptopul, cu aerul unui filosof care a descifrat universul. Am văzut pisici cântând, politicieni dansând și oameni convinși că știu ce vor, semn că sunt fictivi. Dar dimineața, o frunză mi-a căzut în ceai. O priveam plutind jumate verde, jumate galbenă. Lumea are un umor fin, cosmic. Când crezi că ai văzut totul, îți trimite o frunză în cană, ca să râdă puțin. Am scos-o, am băut ceaiul recunoscător pentru revelație și convins că ceaiul cu frunză de arțar este imposibil.
Arthur Ianoși
Am tras prin viață ca boul la jug, am gustat din bucurii cât boaba de mei și din necazuri cât carul cu fân, m-am îndrăgostit de trei ori și de fiecare dată muierea a fugit cu altul mai rumen la față și cu chimirul mai plin, am căzut, m-am ridicat, am râs cu lacrimi și-am plâns cu hohote, m-am târguit cu norocul și m-am socotit cu păcatul, și tot ce mi-a rămas, melancolic și cu haz, e să povestesc lumii întregi, căci asta-i singura avere ce n-o poate lua nici dracu', nici vremea și nici moartea ce pândește la colț.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În noiembrie 2025, grupul are 14.140 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
