Ne dăm în bărci, evident, că altceva n-avem de făcut, vâslim prin viață cu lingura de plastic, fiecare cu barca lui găurită, unii cântă, alții se scufundă artistic, dar toți zâmbim ca proștii, convinși că apa e vin și că vântul e un like divin, iar când vine furtuna, postăm citate motivaționale, că doar nu putem muri fără o poză filtrată, cu hashtag speranță, în timp ce ne dăm, glorios, în bărci, până și pe fundul mării ne ținem de content, că moartea fără engagement e degeaba, dar important e că avem reach, frate.
Camil Popescu
El e Ion. Ion e clarvăzător. Cu toate că Ion e clarvăzător, stă ascuns după un copac, cu un binoclu la ochi, îndreptat în direcția lacului Cișmigiu. Într-o barcă e fosta lui iubită, cu noul prieten, cu care se dă, literal, în bărci. Ion știe că barca o să intre la apă pentru că le-a găurit pe toate cu o seară înainte, după ce i-a hăckuit telefonul fostei. Criminalul o să fie căutat, dar, pentru că Ion e clarvăzător, și-a luat bilet de avion cu destinația Costa Rica. Avem tratat de extrădare cu Costa Rica? N-avem.
Ana Ludușan
Măriuca privește fascinată hora din sat. Fustele fetelor se rotesc ca niște clopote multicolore, picioarele nu le mai ating pământul, flăcăii le aruncă în înaltul cerului. Inima i se zbate. Flăcăii prind fetele din zbor, le așază lin pe pământ, le strâng în brațe. Fetița răsuflă ușurată. A trecut timpul, e toamnă. Pe pervaz a căzut o frunză ruginie. Inima îi bate cu putere. După poveștile auzite frunza o vestește că va avea un copil. Cum așa, de la o frunză? Visează ca acest miracol să fie ca o rugăciune în templu.
