Și totuși, ușurința aparatelor nu ne aduce nicidecum într-o lume a tuturor fotografilor la grămadă, vorbind despre diafragme, setări și priceperi artistice. Nu. Suntem din nou despărțiți: amatori și profesioniști, neștiutori și cunoscători, falsuri și "lucruri adevărate".
Încă ne temem că mintea nu ne ajunge ca să ne exprimăm prin fotografie. Dar e destul să ne iasă câteva poze întâmplătoare ca să îmbrățișăm treaba asta și, odată începută, probabil să nu ne mai oprim niciodată, așa cum am zis: fotografiem tot.
Așa ajungem în ziua în care totul devine paradoxal. Facem o fotografie spontană, iar în clipa următoare ea nu mai are nicio treabă cu clipa aceea: devine trecut, devine nostalgie, devine prilej de aducere-aminte.
Încercăm toate felurile de a fotografia, toate metodele, toate unghiurile, dar ceea ce urmărim cu adevărat este imposibilul, nevăzutul, neatingerea, visul. Vrem o imagine care să țină în ea și ceea ce e real, și ceea ce e zadarnic.
Învățăm să stăpânim metamorfoza, să dăm mai departe un mesaj, dar știm prea bine că magia vine tocmai din neașteptat, din străinare, chiar din stricarea mesajului. Și, pentru cei norocoși, apare în clipa aceea o muză, ca să facă toate acestea posibile - sau să le surpe pe toate, fără întoarcere.
O muză poate fi un om, un loc sau o idee, oricât de neapucată ar fi.
Dar pentru povestea asta, să-i dăm chip de femeie, ca să putem privi obsesia în față.
Începem s-o fotografiem fără oprire: oriunde, oricând, în toate ipostazele.
Singură sau printre oameni, văzută sau nevăzută.
Îi fotografiem prezența, îi fotografiem absența.
Așa ne dăm seama că e muză: ea "prinde drept iubire chiar și aceste violuri fotografice".
Și vine sfârșitul unui ciclu.
Noi, fotografii, stăm în fața grămezii noastre de imagini: unele aruncate, altele puse în rame scumpe.
Dobândind priceperi tehnice nemaipomenite, ni se pare că am ajuns la capătul drumului.
Am epuizat fiecare unghi cu putință - tocmai de aceea ne-am abătut de la adevărata noastră cale.
Calea adunării fără sfârșit a unei realități care fuge...
"fiindcă, odată ce ai început, nu există motiv să te oprești.
Linia dintre realitatea pe care o fotografiem pentru că ni se pare frumoasă și realitatea care ni se pare frumoasă pentru că a fost fotografiată este foarte îngustă."
Fotografii nu sunt doar iluzioniști talentați.
La urma urmei sunt manipulatori inspirați.
Sapă în mintea și sufletul privitorului.
Se joacă cu simțurile noastre dintâi - dar le putem îngădui asta.
Pentru că, înainte să ne miște pe noi, ei înșiși au trecut prin același lucru: un proces de dezgolire.
(click pe oricare fotografie pentru slideshow)
