Rochia albă de mireasă e acum pătată de sângele ei proaspăt, roșu deschis. Nu l-a vrut, ei l-au ales, ei știu mai bine. Măcar dacă ar fi întrebat-o cineva măi fată tu ce zici, îl vrei sau nu. Dar așa, la primărie a răspuns mecanic, mai mult ca să scape, să se termine odată. A intrat în biserică cu rochia plină de noroi și părintele s-a uitat la ea cu tristețea celui care a văzut prea multe. Și s-a cununat robul lui Dumnezeu cu roaba lui Dumnezeu și au făcut nuntă mare și au petrecut trei zile și trei nopți.
Emanuel Pope
Din momentul acela n-a mai durat o săptămână și când s-a dus să verifice apartamentul l-a găsit pustiu. A privit holul lung de gresie roșie și și-a amintit cum cărase tonele alea de pachete 4 etaje pentru nimic. Apoi a mers până-n camera copilului și a putut să vadă prin fereastra rămasă fără draperii cum în cartier intra o liniște de iarnă cețoasă și grea. A revenit în hol și într-un dulap a găsit pe un umeraș viața sa. A stat un timp și s-a gândit. Dar nu. Trebuia să piardă până la capăt.
David Brescan
Ținea mamaie cârnații atârnați pe umerașe din lemn de nuc, cică dădeau gust bun. Seara îi măsura, îi număra și îi descânta până alegea un capăt din care tăia cu mare grijă să nu strice echilibrul fragil al umerașului. În ziua când m-a bătut cu paleta de covoare fiindcă-i lipsea un umeraș întreg cu tot cu cârnați, am văzut monstrul. Semăna cu pisica, mieuna ca pisica, dar avea labele prea mici, corpul umflat cât o găleată și gâtul în formă de triunghi lat de vreo două palme, iar pe gură îi ieșea un cârlig de fier.
