Nu știu cum se face, dar cei mai buni prieteni ai mei m-au părăsit. E un fel de a zice, dar, de fapt, s-au prăpădit. Pe rând, nu toți de-odată. Ultimul a fost Tedy, dragul de el. A fost întruchiparea perfectă a zicalei: câinele este cel mai bun prieten al omului. Mă consider un tip responsabil. Și deosebit de corect, fir-ar să fie. De aceea, conștiința mă obligă să vă adresez o atenționare: vă rog, vă implor, să nu vă împrieteniți prea tare cu mine. Și nici prea multe laicuri și inimioare să nu-mi puneți la postări.
Horațiu Dudău
poți să-l întâlnești într-o seară oarecare, când timpul se taie singur din cordonul ombilical al neonului ce lasă lumina să se prelingă ca un sânge pe stâlpul din beton bine înfipt în peste drumul unei biserici căzute în neputință. Într-un bar în care n-ai intrat niciodată și nici nu credeai că o să intri vreodată. N-o să înțelegi dacă Dumnezeu a vrut așa sau e doar o pură întâmplare. O muzică nepotrivită pentru boala orașului ne-a legat cuvintele instantaneu, pe veci, până când moartea, obligată, ne va despărți.
Gyorgy Gyorfi-Deak
Cel mai bun prieten este cel care îmi lipsește cel mai tare. Dar care să fie acela? De ce sunteți atât de mulți? La Coco am văzut 1984 dat de sârbi, în miez de noapte. A alunecat pe trepte și s-a lovit la cap. Anca era diabetică, a fost repartizată într-un sat de lângă Dunăre, iar gazda i-a ascuns seringa, deoarece credea că fata se droghează. Marius a făcut un atac de cord, l-au dus la urgență, dar era coadă și a murit pe coridor. De va fi să mor, cine dintre cei de azi îmi va aprinde o lumânare pe mormânt?
