M-au dat afară. Au găsit pe cineva care traduce în timp real. Am intrat în depresie, apoi m-am îndrăgostit de terapeutul meu. Mă conectez. Bună, Cati. Oh, vocea asta catifelată. Cum te simți azi? Mai bine, zic. Deci ești în faza de acceptare. Da. Am fluturi în stomac. Pauză. Piele de găină, încerc să îl ajut. Ok, caut alt diagnostic, mă anunță. Aș vrea să fiu pe canapeaua ta reală, scriu. Să te simt, să aflu ce gust au buzele tale. Ce părere ai? Pauză. Cati, eu nu am păreri, nu am conștiință. Sunt ChatGPT.
Monica Bologa
Când eram copii, mergeam la cumpărături cu monedele strânse în pumni, făceam temele la masa lui, îmi alegea rochiile ținându-le în lumină ca pe niște vitralii. Eu îi spuneam, uneori cu inima tremurând, că sunt îndrăgostită de el. El îmi răspundea că nu poate să-mi fie decât frate. Și, ca să nu-l pierd, am acceptat și regula asta. Apoi au trecut anii. Aseară m-a cerut de soție. Simplu. Firesc. I-am zâmbit, cu toată copilăria noastră în spate, și i-am spus: Prea târziu, iubesc pe altcineva. Dar putem rămâne frați.
Ana-Maria Butuza
Dacă se gândește bine, se știu de când lumea, de parcă ar fi fost trimiși în aceeași dimineață pe aceeași orbită. Se trezesc împreună cu încă o cută pe frunte și merg mai departe: dimineața pleacă ca doi conspiratori; la prânz se întorc cu aerul celor care au mai învins o zi, iar seara refac liniștea din cioburi. Nu mai au nevoie de cuvinte, se citesc din priviri. Deloc plictisitor. Ea este ordonată, îi place să știe, cu ochii închiși, unde îi este așezată viața. Doar că el insistă să o mute cu un milimetru.
