Se hotărâse. Îl plantaseră împreună, după prima excursie la munte. Ea îl învelise cu grijă într-un șal și îl purtase în rucsac până acasă. Abia după un an dăduse semne că prinde rădăcini, îl hrăniseră cu speranță și iubire. Crescuse frumos, dominând orizontul străzii. Tot cartierul îl știa. Până și puștii își dădeau întâlnire în fața casei cu brad. Acum că ea plecase să culeagă flori pe meleaguri îndepărtate, vederea lui îl durea. Ridică toporul. Foșnetul crengilor îi șopti. Toporul alunecă odată cu lacrimi calde.
Vero Antheia Teodoru
Mor și ăia care nu mâncă porc, și ăia de rumegă numa' frunze, nu te mai prosti cu dietele inventate, mănâncă ce-ți poftește inima și bucură-te. Viața asta trece repede. Să știi că nu vine nimeni pe la patruzeci să-ți bată în ușă și să-ți comunice: bună ziua, am venit să vă anunț că ați ieșit din garanție. Nu, te ia pe nepusă masă. Ochii te lasă întâi, îi mijești degeaba, literele devin din ce în ce mai mici, C seamănă cu O, trei parcă-ar fi opt, amanta-i ca nevasta. Țintești suta? Oi hi mai breaz.
Ionuț Morariu
Tot omul are un plan. Până își ia un pumn în gură. Sau un șut în cur. În fine, nenumărate-s căile prin care viața îți reconfigurează traseul. Ca atunci când aveam patru ani și lumea mă întreba: ce-o să te faci când o să fii mare? Iar eu răspundeam: făcător de pace mă fac și drept între popoare, dar un bunic comunist m-a ciupit de picior și am schimbat placa cu ceva mai răsărit precum tractorist sau milițian. De atunci, prost pe dinafară, dar deștept pe dinăuntru, am decis. Orice m-aș face, eu scriu fișa postului.
