Ana Maria Vaida
Onestitatea iese din discuție. Cu ultimul a făcut amor pe întuneric, însă el a simțit diferența cu palmele și a tulit-o. La tipul de-acum nu vrea să renunțe fără să încerce. Mira a înțeles că invitația la cină avea să-i ducă în pat. Respiră adânc și își îndeasă o șosetă la inimă de parcă ar vrea să-i domolească bătăile. O să facă pe interesanta, n-o să-l lase să-i scoată sutienul în seara asta. Mai adaugă o bucată moale de material în cupa stângă și potrivește totul cu grijă până când oglinda îi arată sânii egali.
Pompilian Tofilescu
Mulțime de gură cască, soarele ridicat la zenit dogorind nepăsător, măgari ce-și pleznesc alene coapsele cu coada ca să alunge muștele verzi, sâcâitoare, soldați plictisiți, în echipament de campanie, ștergându-și nădușeala de pe frunte și ceafă, miros acru de trupuri nespălate și de sânge, copii goi care chirăie tăvălindu-se în praful drumului, gemetele celor pedepsiți, trei cruci la picioarele cărora bocesc în surdină câteva femei și un adolescent. Iar pe cea din mijloc, ceva mai răsărită, El.
Sonia Ungureanu
Bine, fă, muică, altu' n-ai mai găsit? Să fi luat un băiat de la noi din sat, cu părinți, s-o ajute și pe mă-ta, că e văduvă, să daț' și voi 'nainte. După ce că e de departe, mai e și tuciuriu și a venit în curtea voastră cu mâna pe ștremeleag, n-are de nici unele. Știe cu toporu'? Știe, mumă. Cosește? Cosește. Mână caii? Mână. Păsări taie? Înjunghie și porcul, mumă. Ia de gustă o strachină de piftie, și nu te mai necăji, că e om bun. Fă, tu ai prins cu gătitu'? Că bună ți-a ieșit răcitura. Nu, mumă, a fiert-o Ion.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În decembrie 2025, grupul are 14.200 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
