Se crăpa de ziuă când a intrat în casă. Lăsa în urmă o mare ușor tulburată, marinari bucuroși să-și strângă-n brațe femeile, copii cu suflete încă inocente. Nerăbdarea plutea în aer, învăluind case. Se dezbrăcă încet, îndesă osteneala în colțurile ochilor, își făcu un ceai și se-așeză pe fotoliul din dreptul geamului. Avea în minte imaginea fetiței cu zulufi arămii, ochii ei calzi, rotunzi, mânuțele ce-au rupt din cozonacul aburind și i-au întins bucata cea mare. Ațipi, incognito încă, cu soarele topindu-i lacrima.
Caterina Tudorache
Un coleg de nădejde, un munte. Bărbatul în sacou rămăsese cu pixul auriu în aer. Un stâlp, strigă cineva din public. Muntele roșise pe scaunul gri. Mulțumesc, dar nu trebuia. Nu îmi place să ies în evidență, doar îmi fac treaba și atât. Sala aplaudă strigând da, ești cel mai bun. Bărbatul în sacou ridică pixul auriu în aer. Da, tocmai de aceea te anunțăm că e ultima ta zi aici. Sala tăcu instant. Cum adică viață privată. Nu doar angajați. Implicare, entuziasm. Sala începu să comenteze. Cam leneș. Da, un ciudat.
Elena Fermuș
Necredincioși nu erau, dar n-aveau timp și de biserică. Ultima oară au fost într-una acum zece ani, la botezul fiului lor. Nici pentru a vorbi cu el despre sfinții din rai n-au avut. Afacerile. De la doică știa băiatul ce e de fapt Crăciunul. Nașterea. Steaua răsărită de Dumnezeu pentru păcătoșii pământului. Și darul divin. Atunci copilul i-a scris prima dată Moșului, să nu-i mai aducă jucării cu carul. Să mai ia de la el, că are multe, și să dea altora, poate uitați. Dar din dar se face raiul.
