Doamna Rodica este o doamnă. Pentru dumneaei, părerea celor din jur este la mare preț. Fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare tăcere sunt atent calculate pentru a menține imaginea unei femei care a trecut prin viață cu demnitate, fără compromisuri. Numai că nenorocirea lovește pe neașteptate. Ieri seară, prin ușa întredeschisă a apartamentului, doamna Rodica a fost văzută întinsă pe canapea cu capotul și picioarele ușor desfăcute, obrajii aprinși, părul răvășit și respirația întretăiată, citind.
Georgiana Andreea Năstase
Doamna Rodica și-a pierdut onoarea de nenumărate ori. Dar nu s-a supărat. Nu a ținut cu dinții de ea. De ce ținea cu dinții era carnea fragedă și bine lucrată, savurată noapte de noapte. Nu era vegetariană. Îi plăcea viața, așa cum viața o plăcea pe ea. Autentică, vie, slobodă, cu onoarea aruncată pe fereastră. Sau strecurată, la plecare, în paltoanele domnilor. Când aceștia plăteau baghete lungi la brutărie, ori poate buline colorate la farmacie, băgau mâna și dădeau de onoarea roz a Doamnei Rodica. Și se bucurau.
Ionuț Morariu
Era la cumpăraturi când a lovit-o necazul. Luase ouă, apă, dar mai ales aminte. Roiul de amintiri ce-o bâzâia încă de dimineață anunța că demonii trecutului au câștigat lupta. A oftat, și-a zis un grea viața la nouăzeci și s-a lăsat în voia lor chiar acolo, printre rafturi. Era din nou tânără procuroare și toți îi invidiau cocul și intransigența. N-avea mamă, n-avea tată, n-avea patrie adorată. Zâmbea înăuntru când, odată cu șuvoiului incontinent al gândurilor, s-a strecurat o picătură caldă, trădătoare.
