Vila renascentistă de pe Apusului 7 găzduia patru apartamente. Doamna R. era proprietara unuia. Aflată la vârsta senectuții, rafinată și elegantă, lăsa în urmă un parfum discret ce-ți răscolea simțurile. De când soțul ei trecuse în veșnicie nici un bărbat nu-i călcase pragul. De-o vreme însă, roiau pe-acolo tinerii urbei, spre satisfacția colonelului Voicu, vecin respins de-o viață, al cărui venin abia aștepta să-i terfelească reputația. Zadarnic. Curând, promenada se umplu de femei fericite cu parteneri manierați.
Horațiu Dudău
Copiii au pus mână de la mână și i-au cumpărat telefonul, ca să fie și ea conectată la lume. Cât au fost ei acolo, i-au explicat rapid cum funcționează. I-au făcut chiar o pagină pe Facebook. Cu bucurie, a văzut prima cerere de prietenie. O fostă colegă. Apoi alta, de la o vecină. Și alte 100. Apoi, cea care-i provocă un oftat lung. Era de la Petrică. Se iubiseră cândva, cu patimă. Fără speranță. În mare secret. Setările postărilor erau pe public. Au povestit toată noaptea despre iubirea lor. Mitul sfințeniei căzu.
Mona Zelenco
Soarele anunța o zi ca oricare alta, viața rula nestingherită pe străzi, iar radioul răspândea acorduri vesele. Doar la apartamentul 7, doamna Rodica s-a trezit cu un sentiment inefabil de pierdere. S-a uitat lângă ea. Bărbatul era acolo, respira. Grăbită, a început să caute în paginile cărților printre rânduri, în gânduri și amintiri, în raftul cu uitări și iertări, între certuri vechi și împăcări noi, între dragoste și ură, între onoare și rușine, între anii tinereții și cei purtați cu greu acum. Nimic. Doar tăceri.
