Îi așeza farfuria cu paste dinainte, când i-a simțit mâna pe coapsă. Trage la repezeală de ușile dulapului cu gândul să arunce hainele de-a valma în geamantan, să plece, să fugă, deși n-a luat banii pe luna asta. Lucrează de șase luni la signor Paolo, fost avocat, încă verde la 70 de ani, căruia îi gătește și-i face curat. Se lasă să cadă pe pat suspinând și ridică ochii la icoana de pe perete. Demult n-a mai atins-o un bărbat. Rodicaaaa, vieni a mangiare. Mâine are un autobuz, acum s-a întunecat deja.
Ana Ludușan
Doamna Rodica o vinit în satu` nost adusă de Vasilică, ficior cuminte, nu se știe de unde. Cum o vinit cum o început să facă ordine în sat. Și-o slobozit iepurii în salata vecinului, caprele în zmeurișul popii, păsările în grădinile oamenilor. Popa, ațâțat de săteni, o sfădit-o duminica la biserică. Doamna Rodica a șuierat printre dinți: vă arăt io vouă. Nu după multă vreme, bărbații satului umblau pe ulițe fericiți și cu capul plecat. Furios bărbatul Doamnei Rodica o pus piciorul în prag. Ea i-a închis ușa în nas.
Camil Popescu
Doamna Rodica are cinci păstrate la loc sigur și una pierdută în tinerețe, într-o seară de vară, în jurul orei zece, pe drumul dintre căminul cultural și casa ei, în apropierea gospodăriei lui Tănase Pârlog, asupra căruia a planat acuzația de furt, în șopronul lui consemnându-se urme vizibile de onoare, fapt pentru care s-a declanșat o anchetă în urma căreia s-a constatat că urmele de onoare erau ale Maricicăi Hârbuș, care n-a depus nicio plângere, și nicidecum ale Rodicăi. Încheiat și semnat în două exemplare.
