Răzvan Dițescu
Într-o seară, pe grup, au început să curgă mesajele pasiv-agresive adresate ei. Toți pozau în moraliști, când, de fapt, abia așteptau ocazia s-o umilească. Le-a răspuns scurt: Vă mulțumesc. Voi folosi tot ce ați spus în noul meu proiect. Atât le-a trebuit. S-au panicat instant. Ce proiect? Știa cineva despre ce este vorba? Nimeni, nimic? Când au început să-și șteargă comentariile, le-a spus că e prea târziu; avea deja capturi de ecran. Umilința-i fusese răzbunată. Rodi știa prea bine despre puterea paranoiei.
Florin Leșan
Era singur în sala de meditație. Pedagoga intră. Tu ce mai stai? Mai am un pic, doamna. Ceilalți au ieșit. Au terminat; eu nu-i dau de capăt. Ce-i așa de greu? E o temă cu onoare, cu o femeie Rodica. Și colegii ce au scris? Numai prostii, nu pot spune. Ce anume? Treburi deocheate, doamna. Hm. Se duse și blocă ușa. Ia vino aici, în față. Da, doamna. Își lăsă fusta și se întinse pe catedră. Vino. Doamnă. Nicio doamnă; câteva minute eu sunt Rodica. Dar vă respect. S-o respecți pe mă-ta. Of, altul care trebuie învățat.
Elena Fermuș
Toți îi spun tanti Rodicuța, pentru că are vorba dulce. Și o admiră pentru onestitate. Știu că orice-ar găsi, și-a tot găsit diverse, de orice valoare, nu se lasă până nu le înapoiază celor ce le pierd. Îi caută. O secundă n-ar gândi să oprească ceva; ar fi tot un fel de hoție. Iar ea detestă hoții. De aceea au fost toți uimiți, când a fost prinsă cu un pachet de biscuiți furat. Dar n-a spus nimănui că și-a luat asupra-i fapta unui copil al străzii. Și l-a luat în casa ei, ca să aibă și el cui cere. Și să i se dea.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2026, grupul are 14.230 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
