Blocul zbârnâie ca un telefon uitat pe vibrații, iar țipetele vecinilor răzbat prin pereți. Stau în bucătărie molfăindu-mi gândurile. Aud copilul de deasupra: Vleau în blațe. Repetă rugămintea ca o moară stricată. Urc la ei, bat la ușă, nimic. Apăs clanța. E deschis. Intru. Apartamentul gol. Doar o păpușă zace aruncată pe jos. În timp ce o iau în brațe, un fior îmi coboară pe coloană. Rămân fără aer. Mă întorc în apartament. Descopăr în oglindă un chip de plastic. Iar păpușa, acum vie, spune: E lândul tău acum.
Sanda Burță
Nu-i vorba că nu vreau, vreau, mi-amintesc, e ca și când ai avea un strat de coaste-n plus în jurul inimii, e cald și bine, da' cine-i prost să te țină-n brațe la nesfârșit așa? Viața-i despre cârcă, amice, cari poveri ca boul ăla de Sisif visând că urci. Urci un căcat, cobori da' ești tu orb. Din când în când îți tragi sufletul, singur ori cu înc-un prost ca tine. Opțional, vă-mbrățișați. Scurt. Când în sfârșit ți se deschid ochii, s-a terminat drumul. Ce-ai, bă, plângi? Mă mut la altă masă, 'te drecu de sensibil.
Monica Liana Radu
Un vultur mă scapă din gheare și cad, neantul mă înghite tăcut. Căderea mi-a desprins bucăți de suflet și am uitat cine sunt. O fetiță se zbate în mine și scâncește. Vreau în brațe. Mama nu e nicăieri, alinarea nu vine, ca acum o viață, când mă zbăteam în patul rece și o strigam în zadar. Prinsă de vise rele trăite aievea, întârzia mereu. Oare nu merit? Mă întrebam până la silă, până la greață, scăldând patul în lacrimi. Ba da. Două brațe mă cuprind, învăluitoare. Sunt ale mele.
