Ana-Maria Butuza
E o fetiță mărunțică, brunetă, cu părul lung și ochi mari, înecați în lacrimi. Încă o aniversare fără cadoul promis. Nu avem acum bani, Zelda, dar îți promit, cum primesc salariul îți cumpăr păpușa. Magazinul rămâne în urmă. Fetița tace, își înghite suspinele, merge bosumflată, agățată de mâna mamei. Știe cât valorează promisiunile ei. Așa a fost și anul trecut, și acum doi ani, fără tort, fără invitați, fără cadou. Privește în sus, la chipul tras al mamei. Măcar ia-mă în brațe, mă dor picioarele, zice încet.
Ionuț Morariu
Amărăciunea de aguridă a cuvintelor îi strepezea buzele. Toate vorbele erau amare. Doamne, lăsă-mă să umblu mut printre ei. Pavăză pune gurii mele. Sunt plin de părelnicie și limba mea aduce zavistie. Așa grăia Simeon Domnului și Domnul asculta zicerile robului Său. Iară într-o zi, să-l încerce, S-a pogorât în chip de înger cu aripile arse. Și s-a așezat lângă Simeon ca un om sătul de lume. Atunci, pustnicul l-a cuprins și l-a legănat asemenea pruncului în scrânciob. Că mâinile drepților vindecă făr' de cuvânt.
Ana Maria Dobre-Nir
Când eram mică, Isus era prietenul meu imaginar. Nu știu cum s-a întâmplat, dar prezența Lui mă făcea să mă simt în siguranță. În liceu, am început să mă întreb dacă asta era credință sau doar o formă de escapism. Atunci l-am pierdut pentru o vreme și m-am simțit tot mai singură, ca și cum planeta asta nu avea loc pentru mine. Ani mai târziu, la meditație, instructorul ne-a cerut să găsim în minte un loc în care ne simțim protejați. Eu m-am văzut ca o pisică în brațele Mântuitorului. Poate că așa am rămas întreagă.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2026, grupul are 14.230 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
