sunt momentele primei îndrăgosteli, când ea aștepta cu înfrigurare apariția ochilor negri. Sala de bal se lumina dintr-o dată, muzica devenea îngerească, iar clipa în care el o invita la dans aprindea un foc de artificii în suflet. Pașii se legau firesc, timpul se topea, iar lumea rămânea la marginea ringului. Toate numele scrise în carnețelul de bal se ștergeau ca prin magie, rămânând doar numele lui, păstrat pentru întreaga noapte, ca o promisiune tăcută, prea departe de realitate, dar atât de aproape de inimă.
Siranuș Hakobian
Erai frumos, așa cum sunt poeții și îți țineai capul în mâini. Făcuserăm dragoste și tu, pe marginea patului, te munceai cu un vers care te mistuia pe dinăuntru. Ți-am zis că sunt nefericită și tu mi-ai zâmbit și ai dat din cap într-o aprobare mută. Te-ai întins după creionul de pe noptieră, iar eu ți-am zis că te părăsesc. Ai zâmbit iarăși și m-ai privit cu ochi ce nu vedeau. Simplu, fără grabă, m-am îmbrăcat și-am ieșit pe ușă. Mă întreb încă dacă ți-ai ostoit versul și dacă ai observat că lipsesc.
Sergiu Costin
Profesorul de religie stă în fața clasei cu o bucată de cretă între degete. Linia trasă pe tablă mai devreme e tăiată la mijloc de una scurtă, perpendiculară. Aici e Dumnezeu, ne zice. Așteaptă să venim pe rând și să-i arătăm cât de aproape suntem de El, cu o împunsătură de cretă de-a lungul liniei. În scurt timp, o salbă de punctulețe Îl înconjoară pe Dumnezeu, dar ni se pare că tot departe suntem. Ne întoarcem și-L atingem cu vârful cretei. Ultimul e Dumitrache. Ia creta din mâna profesorului și iese din clasă.
