Seninătatea singurătății, vagul egocentrism al propriului ritm, rotunjimea somnului nederanjat de foiala cuiva, sunt toate lucruri pe care ni le spunem, ca să nu mărturisim ceea ce ne dorim de fapt, și anume să ne țină cineva în brațe. Nu oricine. Vrem sa fim cuprinși de cineva care prin brațele sale ne mângâie sufletul. Avem toți mare nevoie, într-o lume din ce în ce mai colțuroasă, de mângâierea brațelor cuiva, ferme până te lași înlănțuit, calde până ce îți topesc platoșa, prezente până le crezi.
Arthur Ianoși
M-am uitat în oglindă. Mi-a întors spatele. Ești prea complicat, mi-a murmurat. Am râs. Am vrut să plec. S-a spart singură. Bucățele din mine stăteau împrăștiate pe parchet. Ce hidoșenie. M-am speriat. De data asta chiar am plecat. M-am urcat în primul autobuz care mi-a ieșit în cale. Șoferul mi-a dat biletul spre ieri. Nu se mai întoarce nimeni aici, mi-a zis. În jurul meu erau doar oameni care râdeau de glumele pe care încă nu le-am spus. Din ieri în ieri, din ce în ce mai mic, m-am trezit alăptat.
Cecilia Fofiu
Hai pui, sus, am nevoie de tine. Cu ochii cârpiți sunt condusă ușor către baie. Pardoseala roșie. Infern? Musai să cureți tu, aud, eu trebuie să fug după ea. Mă ustură lacrimile înghițite și-mi provoacă spasme stomacale. Le ignor. Am treabă. Teroarea îmi cutremură sufletul și îmbătrânesc subit. Scursă în abis plâng apoi, încorsetată, când isprăvesc. Sar ca arsă. Sunt bine amândoi, surâde el ciupindu-mi, emoționat, bărbia. Simt ură. Față de tata, mama, noul frățior și lume. Îmi strig îngerul din zenit. Să vină iute.
