În sat, copiii mai mari râdeau de mine că mai cred în Moș Crăciun, iar eu, tânjind după adevăr, tot încercam să îmi prind părinții punând cadourile sub brad, de câte ori acopereau geamurile și mă trimiteau jos, în bucătăria bunicilor, sub pretext că fac curățenie. Într-un an mi-au recunoscut că nu există, dar am crezut că mă mint, iar în seara de Ajun emoțiile au depășit toată așteptarea din anii de până atunci. De zeci de ori m-am întors să caut sub brad, dar n-am găsit niciun cadou. Îmi omorâsem Moșul Crăciun.
Ionuț-Tiberiu Bălan
Pe 17 s-a dat ordin să se tragă. Pe 18 erau deja zeci, poate sute de victime. Mulți morți, dar și mai mulți răniți. Apoi primul oraș s-a declarat liber. Apoi al doilea și al treilea, pînă cînd Republica Socialistă România devenise doar România, a noastră, a tuturora. Moș Gerilă scăpase cu elicopterul, iar Moș Crăciun de-abia se instalase. Însă pe 24 seara, listele erau deja făcute. Spiridușii roșii fuseseră trecuți pe lista celor cuminți. Restul au ieșit în Piața Universității. Lucru pe care Moșu' nu l-a uitat.
Ana-Maria Butuza
Înainte de fiecare Crăciun, trimit o scrisoare Moșului. Deși nu primesc niciodată ce-mi doresc, nu am renunțat să-i scriu. Chiar și acum, bătrân, din reflex, ca și cum aș spune Tatăl Nostru, i-am expediat gânduri, mai mult decât dorințe și, minune, în 24 decembrie, găsesc un plic în poștă. Pe timbru, nimeni altcineva decât Moșul zâmbitor. Deschid nerăbdător, răsfoiesc câteva foi scrise mărunt. Le întorc, până la ultima. Îngroșat cu roșu: Sunteți pe lista noastră, restanțier la energia electrică, debit - Ho ho ho.
