Viața i-a dat așa de multe palme, că uneori voia să înjure. Dar știa că o doamnă nu trebuie să înjure. Nu cu voce tare, completa ea. Voia să mai bea niște vin. Dar o doamnă nu trebuie să bea mult. Nu în public, a completat ea iar. Se uita la paharul de vin. Nu-și amintea de câte ori îl golise. Îl privea cum, nerușinat, stă așa gol în fața ei. Durerea ascuțită a apărut iar. Era ultima palmă primită. A luptat, dar boala a câștigat. Se întreba: De ce? De ce ea? De ce nu mai crede că se pot întâmpla minuni de Crăciun?
Titela Durnea
cu siguranță anul ăsta, îți zici. Și faci loc speranței, din nou, să se-așeze în vintre. Nici nu contează pe care horn te înghesuie Moșu'. Drept e că pân-acum ai sperat să fie al Miei, apoi al Dianei, anul trecut al Elizei. Acum e ok și-al Marei. Categoric. Doar știi că sub lentilele alea groase și mustăcioara timidă de deasupra buzei, sigur e un suflet frumos. Să fii și tu acolo. Pe listă. Ce dacă ești bâlbâit. Te iub-iub-iub-esc-ul tău e autentic. Și imediat vine maj-maj-majoratul. Hai, învață colindu Domn, Domn.
Marian Bircea
Normal că sunt, copil cuminte, bifat, ascultător, bifat, nepretențios, bifat. Nu cer chestii extravagante și costisitoare, însă cu toate acestea, bulangiul își bate joc de scriisorile mele lăsate în fereastră, așa cum își bătea joc Moș Gerilă al comuniștilor de copiii ce îi cereau pe vremea aia o bucată de ciocolată, o banană, măcar niște bomboane de pus în brad mai acătării, dar primeau la schimb o specialitate socialistă numită ciuciu. Am cerut de multă vreme o Crăciuniță. Acum am trei ghivece.
