Este lista sorții. Se întinde peste mări și țări, în lung și-n lat, atât în cer cât și pe pământ, peste mulțimi, războaie, oameni și fapte, mai presus de lacrimi și durere, se afundă în adâncul pământului printre oase și viermi, și flutură victorioasă în infinitul fără margini, pecetluită cu zâmbete de copii. Acolo ne purtăm fiecare semnătura, și ne zbatem să-i păstrăm caligrafia intactă, acolo începem și sfârșim. Ne luptăm cu timpul într-o încrâncenare omenească și pierdem sigur, tăcuți și singuri.
Cecilia Fofiu
Crescut-au mari tripleții, învăluiți în iubirea părintească. De obicei tăcut, tata își drege vocea și grăiește, acum ați ajuns falnici, e vremea să aflați, ați avut doi frați mai mari. Erau prieteni cu păsări, cer și curcubeu. Erau iubiți de stele, vânt și de omăt. Erau înalți și frumoși, suspină mama cu jale. Mult i-am mai plâns, și se apleacă ușor spre tati. Ce s-a întâmplat cu ei?, întreabă Cetinel uimit. Cu lacrimi din bobi înghețați, răgușit, tati șoptește greu, un dezastru, au ajuns pe lista lui Moș Crăciun.
Elena Fermuș
Măriuca are zece ani. Locuiește-ntr-un sătuc îndepărtat, parcă uitat de lumea mare. Frățiorii ei sunt mici, doar ea merge la școală. Departe. Peste un deal, în comuna vecină. Înainte o ducea bunicul cu căruța, dar acum e nevoit să stea cu cei mici acasă. Bunica nu mai e. I s-a făcut rău într-o zi de iarnă și până la dispensarul, tot din comuna vecină, tot departe, inima i-a cedat. Și-atunci, Măriuca și-a promis că ea când va crește, se va face șefa lui Moș Crăciun. Și-i va trece pe listă mai multe școli și spitale.
