24.01.2026
Liliana Sime
Fetița cu chibrituri își turtește nasul de sticla ferestrei. Nenea Geppetto nu poate să-i dea drumul în casă, i-ar da foc lui Pinocchio care e făcut din material inflamabil. Inima i-ar arde cu trosnituri de butuc. Cum să i se aprindă călcâiele când el nici nu a ajuns la pubertate? Ochii ei de fetiță nu-l sorb pe Pinocchio. Tânjesc după masa îmbelșugată. O roade pofta încât i se pare că simte mirosul de vanilie. Nasul ei adulmecă, limba linge sticla. E din zahăr. O să muște din clanța ușii poate e din turtă.

Caterina Tudorache
Cei patru se așezară la masă. Mama se ridică, aprinse o lumânare și scoase două farfurii. Copiii se uitară mirați spre tată, care era deja în picioare. Mai pun pe foc, să fie cald. Mama aduse mămăliga aburindă și o tavă cu câteva bucăți de friptură. Împărți carnea în mod egal copiilor. Eu și tata am mâncat deja, nu ne e foame. Copiii începură să înfulece și să povestească râzând despre cadouri și plugușor. Părinții, rupând bucățele mici de mămăligă, se uitară unul la altul, zâmbind. Afară începu să ningă.

Dorin Nadasan
Așez pe ea un bol ceramic ce conține iaurt, tărâțe, semințe măcinate, fulgi de porumb, totul din belșug. Seara, la cină, îmi invit prietenii la masă. Pe Seneca îl așez vis-à-vis, căci alt timp nu am și îmi place cum îmi vorbește despre mânie. În stânga mea stă Kafka, îmi povestește despre America. În dreapta, îl ascult pe Steinhardt cum vorbește despre fericire. În miez de noapte strâng masa, sting veioza, oftez, închid ochii și îmi spun: Belșug, dar astăzi cineva drag mi-a lipsit de la masă.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2026, grupul are 14.230 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus