Am dat cu ciocanul în oala cu sarmale ca Xena când intra în bătălie, de ciudă că s-au terminat. Caltaboșul a stat sfânt în loc de mic dejun. Eram grași, eram frumoși. Moș Crăciun râdea în capul mesei, spiridușii alergau după Salata de bouef sau boef, nici nu mai știu cum se scrie după ce am dat pe gât sticla de vin. Am râs toată noaptea între pauzele dintre bucate. Un Crăciun reușit. Ne-am întins sub brad și am adormit. Așa-i că ai crezut că sunt Moșul noaptea trecută, mi-a zis soțul mângâindu-și burta de gravid.
Mona Zelenco
Aici și acum nu e timpul judecății. Am câștigat dreptul de a sta la masa celor săraci. Cum locul ce-mi fusese promis era ocupat, i-am privit cu milă și m-am mulțumit cu firimiturile lor. Eram obișnuit. Demult, am fost invitat de taină la cina a doisprezece prieteni. În mijlocul lor, le-am ostoit foamea de spiritualitate și setea de cunoaștere, mi-am frânt trupul și mi-am vărsat sângele. Au mâncat lacomi bucăturile de pâine și au sorbit cu nesaț din cupe. Iar eu, conștient, primeam cu brațele răstignite trădarea. Pentru ei.
Angelica Miara
Plecam la cabană de Revelion.4 zile, 3 nopți și vreo 20 de tineri responsabili. Facem lista serioși. În capul ei, logic, sunt beri, vinuri, spirtoase. Multe. Foarte multe. Abia apoi apar ouăle, crenvurștii, salamul, cârnații, muștarul și, undeva timid, pâinea. Ne uităm unii la alții și vine întrebarea existențială. O să ne ajungă atâta băutură? Mâncarea sigur ajunge, mai ales dacă bem înainte. Vom avea o masă îmbelșugată cu pahare mereu verificate și dimineți în care ouăle și crenvurștii devin eroi naționali.
