Ultima ședință din an trecea greu, bilanțuri și iar bilanțuri, dar dacă n-ar fi fost atât de plictisit, nici n-ar fi prins mesajul ei, Adio, pentru că era sătul de fieca-uri, tu-i gura mă-sii, deși avusese o bănuială de când îi citise un mesaj pe telefon, Mi-e dor de tine, chiar dacă salvat cu nume fals, Maria psih, are pe cineva se transformă în s-o mai prind acasă și cu acest gând ieși din ședință, conduse-n viteză prin oraș și intră precipitat pe ușa dormitorului, unde într-adevăr o prinse, dar puțin cam târziu.
Camil Popescu
Nici n-am intrat bine în casă c-am auzit: unde ai umblat până la ora asta? Avea ochii scoși din orbite și aripioarele în șolduri. Dau să-i răspund c-am fost cu băieții la Vraja Mării da' ce, am putut? N-am putut. M-a controlat de urme de solzi roșcați, blonzi, bruneți și n-a tăcut o secundă. Am ieșit din casă, din cartier, oraș, țară și sigur am ieșit și din univers, că am dat peste o întindere de boabe aurii, încălzite de un cerc incandescent. Next thing you know, aveam o suliță în mână și vânam un mamut.
Sergiu Costin
Am câteva iubiri ale vieții mele. Una din ele e blondă și n-am mai văzut-o de cinci ani, dar o zi de sâmbătă de pe vremea aia, despre care pot spune în detaliu totul, e mai apropiată, în cronologia timpului personal, decât ziua de ieri. Te urăsc, mi-a zis și mi-a sărit în brațe. Și eu te urăsc, i-am răspuns, și-am râs și-am băut și-am dansat pe o muzică auzită doar de noi, aici, la casa fără număr, pe strada fără nume, într-un oraș necunoscut. Când a plecat, casa, strada și orașul și-au recăpătat identitatea.
