Ești sigur? Da, fratele meu. Am mâncat aceeași pâine atâta timp. Am visat împreună. Acum simt că e momentul să îmi caut și eu propriul drum. Îmi iau bocceluța și plec. Mulțumesc că mi-ai împrumutat tricoul tău. Îl voi purta cu mândrie, chiar dacă îmi e puțin mare. Ne mai vedem. Dromaderului îi apărură la ochi câteva picături sărate și îl strânse în brațe. Apoi, amețit de emoție, se împiedică și căzu peste prietenul lui. Pârșul, ciufulit, se ridică amețit. Frate, nu puteam să ne zicem decât adio?
Yuka Brevi
Când am auzit că 2025 este Anul Șarpelui de Lemn, eu, un simplu Porc de Metal comun, Arțar celtic și Berbec născut pe paișpe, am știut că el o să plece, c-o să am nevoie de un credit, de un CT cu contrast și de un CV nou. Recomandarea clară de schimbări profunde, dar făcute cu răbdare, nu mi-a mirosit a bine chiar de la început. Am simțit între coarne primul perete luat cu viteză și curaj prostesc. În fine, acum aștept Calul de Foc, care-mi va reaprinde dorința de viață. Hai, mai pune un păhărel. Despre ce vorbeam?
Sanda Vaideș
Rujul era pentru noi un obstacol odios, o baricadă ridicată împotriva tandreței. Atît de mult ne plăcea să ne sărutăm, încît în colinda noastră prin lumea asta, n-am folosit rujul decît la rare petreceri. Undeva, printr-o poșetă puțin purtată, poate mai există un ruj ignorat, din vreun secol trecut. În ziua aceea de iarnă neagră, rămasă-nfiptă-n sînge ca otrava, în care te-am condus pe ultimul drum, frigul crunt mi-a înghețat rujul purpuriu pe buze, o rană deliberată ca un simplu și chinuit adio.
