25.01.2026
Paula Butnariu-Bompa
La noi au fost mereu două. Masa îmbelșugată, plină de munți de cașcaval, de ciolane felurite, poleite, strălucind, aburind, înconjurate de cârnați de tot felul, ce se înălțau unii peste alții, etalându-și picanteriile, dezvăluindu-și aromele ascunse. Și masa săracă, acoperită cu un ștergar, cu pâine, un boț de brânză, mămăligă, niște cartofi copți, ceva jumări și niște varză murată. Unii invitați de la prima masă, îmbuibați, s-au dus spre a doua, au luat câte ceva din fiecare farfurie. Să fie cumpătare, au zis.

Pompilian Tofilescu
Pe el îl cheamă Pedro, conduce un tuc-tuc și muncește un petec de pământ cultivat cu arbori de cafea și legume, în munții vulcanici din jurul lacului Atitlan. Pe ea o cheamă Lourdes, brodează bluze tradiționale mayașe și are grijă de cele trei fetițe ale lor. M-au găzduit o noapte, în 29 spre 30 decembrie. Micul dejun pe care mi l-au pregătit, cu ouă, brânză, plantaine fripte, fasole neagră, tortillas proaspete și cafea neagră din producția proprie, pentru mine a fost cea mai îmbelșugată masă a anului.

Monica Liana Radu
Farfuriile sunt aranjate, lingurile, furculițele, șervețelele, toate sunt la locul lor. Lipsește doar meniul ales, pregătit cu migală și servit în porții mici. Ana se așază, prinde din zbor zâmbetul mamei, aruncat peste masă, și îl lipește de suflet. Îl ține strâns vreo două secunde, apoi îi dă drumul pe nevăzute. Poftă bună la două kilograme de sarcasm, cinci sute de grame de umilință, un sac de critică, totul asezonat cu tonuri ridicate și servit în clinchet de veselă spartă. Mulțumesc pentru masă, tată.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2026, grupul are 14.230 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus