În curtea bunicii, masa lungă scârțâia sub greutatea blidelor, dar nimeni nu se așeza. Oamenii veneau pe rând în curte, aduceau ceva și plecau fără să guste. Bunica spunea că mâncarea trebuie să se odihnească înainte de a fi atinsă. Aerul mirosea a pâine caldă, sarmale și a mere coapte, iar muștele dansau nerăbdătoare. Spre seară au venit toți înapoi. Ne-am așezat și am mâncat fără grabă. Abia atunci am realizat că masa era doar un pretext pentru a ne ține împreună, înainte ca fiecare să plece pe drumul lui.
Irina-Ana Drobot
La tot pasul dădeam de ea. Nu există colind, poem, poveste sau cântec fără masă îmbelșugată. Știam că putea fi un final pentru orice: o aniversare, o reușită, un an, o prietenie. Masa îmbelșugată a vecinului de alături i-a adus scandal din partea nevestei și o despărțire. Mie mi-a adus pedeapsa de la părinți, adică nu am mai fost lăsat să ies afară la joacă în zăpadă. Vecinul lăsase pe masă vasele nespălate. Eu scosesem pe masă în ajun de Revelion sticlele de băutură ale tatei pe care le ascundea în bibliotecă.
Ionuț Morariu
Așa-i obiceiul la noi, maică. Ducem mortu' la oftalmolog. Bine, bre, da' de ce nu viu? N-avea asigurare. Ș-am așteptat ajutoru' de înmormântare. Da' acu-i facem toate poftele. Bașca nevoile. I-am pus ochelari. Și ziar sub braț. Să pară cult, citit, cu acarieni sub unghie, tot tacâmu'. Și cu restu' ce ați făcut? Pomană, neică, masă mare. Să-i fie lui de suflet și nouă de burtă. Și cu ce-l mai ajută? Cum cu ce? La suflet. Că i-am pus semn de carte între coaste. Să știe îngerii de unde să-l citească.
