Monica Bologa
Gătesc de dimineață. Sarmale, friptură, salată de boeuf, cozonac. Întind fața de masă bună, aprind sfeșnicele, așez zece farfurii. Masa arată perfect. Fac poze din mai multe unghiuri. Lumina e bună. Le trimit mamei. Îmi răspunde repede, cu inimioare. Să-ți fie de bine - mi-a scris. Prietenul tău vine? Da, e la baie, i-am spus. Mai aștept puțin. Apoi strâng tot. Sting lumânările, pun fața de masă la loc. Scot din frigider o friptură, o pun pe o farfurie de plastic, mă așez pe canapea și deschid Netflixul.
Paul Dârvariu
M-am împrumutat la bancă pentru porc. Mangalița, desigur, că nu suntem rupți în cur, ca amărâții de vizavi. Pentru brânzeturile franțuzești, i-am cerut bani soacră-mi, că nu suntem țărani cocliți, ca ăia din colț. Pentru pește și fructe de mare am apelat la văru-meu Sică, din Spania și cu vinurile italienești mă ajută Șefu'. Vreau să dau o petrecere cu 300 de invitați, la Cocoșatu'. Una e familia Zdrențărosu în mahalaua noastră. Aoleo, Tanțo, am uitat de manele. Bag repede un anunț pentru Logan.
Monica Ciurea
S-alege masa: solidă, ultimul răcnet, să sune-a gol, a lemn Tănase. Se curăță subtil de restul de mâncare și cu o cârpă muiată-n soluții abracadabrante se spală bine până la mancurtizare. După ce a fost eroic frecată, curat frecție la picior de lemn, și se observă că s-a făcut dementă, se spoiește c-o poleială de promițătoare-mbelșugare, tradiționala națională îmbuibare, apoi Mesia se așază-n capul ei și dă-i cu discursul, dă-i cu circ, dă-i cu fanatizare, căci masa cu mòdele-i călăuzită, nu de modèle călăuzitoare.
Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În ianuarie 2026, grupul are 14.230 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).
