De obicei, până la Cocoșești nu facem mai mult de o jumătate de oră, dar azi se lucrează și trebuie să ocolim. O luăm pe vechiul drum, prin pădure. Se pare că se strică și vremea, ăsta mic zice că se anunță o masă mare, de natură necunoscută, de la est spre vest. Prostii de pe internet, cine-i mai crede. Deocamdată se lasă negura. Și toate se învălmășesc ca o cădere în timp. Tata apare din noapte cu pușca fumegând. Iar mama îl urmează tăcută. Mergem de ore bune. Cine știe când vom ajunge. Ne așteaptă cu masa.
Ana Ludușan
Popa Izidor, diacu și sfătu, înoată cu greu prin zăpadă. Greu, părinte, oare de ce ne-am pornit la drum cu zece zile înainte de Bobotează? zice sfătu, înhămat la canceul cu apă sfințită. Nu te văita Sâlie, avem trei munți de străbătut și mulți gospodari de miluit. Când să facem bani, dacă nu de Bobotează? Ajung la Filomina, muiere focoasă, plină de copii, jumătate ai popii, vorbesc gurile rele. Sfințesc casa, ciurda de copii. Din capul mesei, popa abțiguit, zice: să trăiască găzdoaia, că-i și țâțoasă și lăptoasă.
Vlad Mușat
Sunt sătul. Ce copil drăguț, m-a hrănit bine cu pâine. Celor cu suflet mare aș vrea să le spun povestea mea, măcar așa aș simți că îi răsplătesc. Ar fi tare, primul porumbel cu papagal. Ce glume bune am. Degeaba. Aoleu, Tomiță, să fii al naibii de motan. Ha, n-ai cojones să te urci până aici. Bine, tu nu mai ai cojones deloc. Și când mă gândesc că aveam grijă de tine. Ți-am dat boabe chiar și-n ultima mea zi ca om. Apoi, în drum spre serviciu, un porumbel s-a izbit de parbriz și am pierdut controlul volanului.
