Ehe, ce vremuri erau. Ne adunam toată familia de Sărbători. Strătataie stătea în capul mesei, închina paharul cu țuică și zicea: când o fi mai rău, ca acu' să ne fie. Acu' el nu mai e, nici bunicii, cu surorile și verii nu mai vorbesc de nu știu când. Pricop lasă capul în pământ. Vera-și ridică târteața de pe scaun: Pric, asta e firea lucrurilor, nu te văicări. Dă treișdoi dă ani bătuți pă muche mă ai pă mine, o ai pă fie-ta Tincuța, îl avem pă vecinul Panfil. Da, Vero, asta zic, mare dreptate avea străbunicu'.
Gheorghiță Mircea
Ne-am hotărât pentru noaptea de anul nou. Pregătisem totul noi trei: Marcel, Negru și Piciu. Soarta ne-a adus în același salon și a descoperit că eram trei nevrotici cinefili și eșuați scenariști. Vom sfârși totul într-un comun și ultim scenariu. Pe masă am pus tot ce furasem din cantină, resturi sleite și reci. Fetele, Marcel le-a adus pe Geta, operata fără sâni, și pe Mimi cea cu picioarele amputate în cărucior, s-au întins râzând în mijlocul mesei, între fasole și salata orientală. La Grande bouffe poate începe.
Clara Marinescu
Privea fix cum dezghioca grăsimea de pe os, era fragedă, suculentă si ușor de mestecat, dacă n-ar fi fost și sângele rătăcit pe pieliță, ar fi riscat, poate, o mușcătură. Ochii ei se reflectau în cuțitul din mână, ah, câte ar putea face cu el și clipi nedumerită când el îi declară că e sătul. Nu. Sătul ești după 10 partide de sex, zece, mă, nu una amărâtă de 5 minute dintr-un impuls animalic matinal. În fine, n-o mai lungesc. Strigătul lui s-a pierdut în ecoul paharelor sparte. Păcat. Că ciorba chiar era bună.
