Fetița mângâia iepurașul digital, a cărui inteligență artificială răspundea perfect la stimuli. Pe masă, emulatorul de legume producea din plin morcovi, salată ierburi și alte bunătăți aproape naturale, pe care, cu o drăgălășenie de nedescris, iepurașul se prefăcea atât de bine că le mestecă. Aplicația Mamă 2.0, aflată de cealaltă parte a mesei, zâmbea cu și mai multă căldură, după update-ul de firmware. Tată 3.0 cumpăra globulețe virtuale pentru simulatorul de brad. Era vară, dar voiau să simtă magia sărbătorilor.
Ana-Maria Butuza
Stau lungită cu picioarele prea depărtate ca să le mai simt. Am un măr roșu în gură. Slavă Domnului, nu le suport pe cele verzi. Vreau să-l mușc, dar maxilarul nu mă ascultă. Pot mișca doar ochii care alunecă peste platouri încărcate. Moartea colecistului, nu alta. Încerc să mă ridic, dar un junghi în șale mă fixează pe loc, apoi o durere ascuțită parcă îmi despică carnea. Țip. Sunetul mă oprește brusc. Guiț. Un frison îmi trece pe sub șorici. Deasupra mea, cineva mă strigă cu grabă în voce, se arde friptura, mamă.
Ana Maria Dobre-Nir
Se servește supă de roșii. Prea dulce, aproape lipicioasă. Ionela numără. Calorii, control. Lingură, pauză, încă una. Totul să fie sub ordine. Femeia cu șoldurile prea mari simte rușinea înaintea gustului, pentru că ar vrea pâine. Pâine simplă. Pâine interzisă. Zâmbește puțin, fals, ca să nu vadă nimeni. Andrei, anorexic, privește lingura ca pe o greșeală. I se strânge corpul. Îl respinge. Tot. Tot. Adolescenta desenează corpuri și încearcă să afle cum ar trebui să arate unul, ca să fie bine. Ca să fie frumos.
