Azi e ziua lui Fănică, comoara vieții mele. Drăguțu' muncește mult și nu prea ieșim. Astfel că, la sugestia lui Nuța, vară-mea, care a văzut asta în filme, decid să construiesc o atmosferă deosebită la domiciliu. Comand un platou cu sushi și-un litru de sake. Mă dichisesc cu grijă și trag câteva gâturi din băutura călduță. Pe la patru, lățită pe pat, mă ornez artistic cu rulouri. Hopa, aud cheia-n ușă. Compun un surâs senzual. Îl șterg imediat ce-l văd și pe socrul meu, ce-și însoțește odrasla, rânjindu-mi dubios.
Veronica Baciu
Îmi propun în fiecare an s-o las mai ușor cu pregătirile pentru sărbătorile de iarnă, doar nu-i sfârșitul lumii, nu trebuie să impresionez pe nimeni și nici să fac risipă. Ajunsă în preajma lor, mă ia valul, mă las copleșită de nebunia generală din piețe și magazine. Apoi vin mirosurile înnebunitoare de pe scară, dinspre bucătării, reclamele cu mese aranjate îmbietor și cu tot felul de bucate de zici că hoarde întregi vor năvăli. Față de toate astea, sărbătoarea în sine trece ca o zi neînsemnată.
Arthur Ianoși
Pe câmpul de luptă, liniștea era vocea victoriei, pentru că și învingătorii știau să tacă. Regele i-a poruncit lui Goya să adune pe pânză toate prăzile, coroane furate, vase, potire, limbile celor care jurau, cai morți, El, rugăciuni neterminate. Pictorul le-a întins pe masă, ca la împărtășanie. Pâinea era din oase, vinul din răni. Când pânza a fost dezvelită, Dumnezeu lipsea, iar regele, consternat, a cerut binecuvântare. Goya i-a răspuns umil: A mâncat-o războiul, trebuie să mă plătești înzecit.
