Georg Friedrich Händel și Johann Sebastian Bach
- Ești dispus să mergem mai departe?
- De-abia m-am încălzit.
- Atunci, aș "pleca" puțin din Italia și m-aș îndrepta spre Germania aceleiași epoci.
- Vin cu tine!
- Anul 1685 a fost un an norocos pentru muzică. Incredibil, dar adevărat, în acel an s-au născut acolo doi mari compozitori: Georg Friedrich Händel și Johann Sebastian Bach.
- Vrei să-mi vorbești un pic și despre ei?
- Neapărat. Am să încerc chiar, pentru tine, să pun în paralel, să compar anumite fenomene din viața lor. Ce zici?
- Îmi place ideea asta.
- Uite, primul lucru care-mi "sare-n ochi" este familia și tradiția muzicală total diferită la cei doi. Pe când familia Bach, timp de aproape două sute de ani a "produs" șaptesprezece muzicieni, dintre care, desigur, cel mai mare a fost Johann Sebastian, în familia Händel nu au mai existat alți muzicieni. Georg Friedrich a fost singurul și chiar, pentru a-și urma talentul și pasiunea, a trebuit să se lupte cu împotrivirea tatălui său.
- Aaa, ce interesant! Asta cu lupta îmi place. Mai zi!
- Îți zic doar ce am auzit și eu. Dac-o fi adevărat sau e puțin exagerat, asta nu mai știu, dar se spune că mama și mătușa lui și-au dat seama că băiatul era talentat și l-au încurajat pe ascuns să învețe muzica. Într-un tablou celebru din secolul al XIX-lea, semnat de Margaret Isabel Dicksee, vedem o scenă ce susține legenda micului Händel, care învăța să cânte fără permisiunea tatălui. Pictura ni-l înfățișează pe copil în cămașă de noapte și desculț, cântând la clavicordul ascuns în podul casei și fiind surprins pe neașteptate de tatăl său.
- Oare l-a bătut?
- Nu cred. Deși Händel-tatăl dorea ca fiul său să se facă jurist, nu s-a opus, de fapt, ca el să studieze și muzica.
- Nici ai mei nu se opun.
- Te cred, Marty, și mă bucur.
- Mi-ai zis că Johann Sebastian Bach făcea parte dintr-o mare familie de muzicieni. Cred că el nu a avut asemenea probleme, ca micuțul Händel. Știi ceva despre asta?
- Copilul Sebastian a rămas fără părinți înainte de a împlini 10 ani. De atunci, a avut grijă de el cel mai mare dintre frați, care l-a și îndrumat în muzică. Dar fratele era foarte sever, așa că există și la Bach o povestioară neplăcută: fiind dornic să cunoască muzica scrisă până la el și să progreseze cât mai repede, băiatul a reușit să sustragă niște partituri pe care fratele le ținea închise într-un dulap.
- Și ce-a făcut cu ele?
- Le-a copiat noaptea, pe furiș, doar la lumina lunii.
- Ce chin!
- Ei da, însă după șase luni de astfel de chin, într-o noapte, fratele mai mare l-a surprins scriind și i-a confiscat toate acele partituri copiate.
- Nu știu dacă ți-am spus, dar eu sunt pasionat de psihologie.
- Vrei să zici "și de psihologie", că tu ai un milion de pasiuni. Și?
- Și tare m-ar interesa să aflu cât de înțelegători au fost cei doi compozitori cu copiii lor, atunci când, la rândul lor, au devenit părinți.
- Foarte interesantă problemă îți pui. Culmea este că și eu doream să-ți vorbesc încă puțin despre viața lor de familie, de data asta ca oameni maturi. Uite că în soarta celor doi mari muzicieni a existat încă o uriașă diferență. Händel nu și-a întemeiat nici un fel de familie. A trăit singur toată viața.
- Nu tu nevastă, nu tu copii... ce trist...
- Chiar așa. Bach, în schimb, a fost însurat de două ori, pentru că prima nevastă i-a murit. Ea născuse șapte copii, dar nu au trăit decât patru, pe care i-a crescut cu devotament cea de-a doua soție, Anna-Magdalena. La rândul său, aceasta a născut treisprezece copii.
- Câți?
- Câți ai auzit, dar nu au trăit toți, ci doar șase.
- Eu mă mir, pentru că familiile de pe Marte nu au decât doi sau trei copii.
- Cam așa e și pe Pământ, în ziua de azi. Eu mai am un frate.
- Iar eu am două surori. Poate devenim cumnați!
- Ha-ha! Nu te lași de glume. Dar hai să-ți spun mai departe cu Bach. O parte din fiii săi au devenit tot muzicieni. Chiar foarte buni: Wilhelm Friedemann, Carl Philipp Emanuel - din prima căsătorie -, și Johann Christian - cel mai mic fiu al Annei-Magdalena.
- Și tatăl lor, Johann Sebastian, cum se purta cu ei? Se știe asta?
- Se știe dintr-o sursă sigură: jurnalul iubitoarei sale soții - Anna-Magdalena. Uite ce scrie ea: "Severitatea, care îi adumbrea adeseori fața, se topea cu desăvârșire în mijlocul familiei, unde era deschis și cordial, se interesa de toate câte povesteau copiii, ascultând cu luare-aminte până și cea mai neînsemnată gângureală a celui mai mic dintre ei". Sau: "Atunci când Sebastian era bine dispus, avea atâtea glume în traista lui, născocea atâtea șotii hazlii, încât ne înveselea pe toți. Mai târziu, când copiii oboseau și micul Johann se cuibărea la sânul meu, Sebastian ne spunea uneori poveștile și basmele ce le auzise în copilărie, la Eisenach..."
- Eisenach?
- Bach s-a născut la Eisenach. Händel s-a născut la Halle. Interesant mi se pare faptul că cele două orașe nici nu sunt prea îndepărtate unul de altul și se aflau atunci tot sub ocârmuirea Curții de Saxa. Totuși, cei doi compozitori, născuți în același an, au avut "traiectorii" diferite.
- Îmi place cuvântul "traiectorie". Parcă mă și văd pornind spre Marte.
- Ți-ai pierdut cumva răbdarea? Vrei deja să călătorești?
- Nu, nu, mai rămân. Sunt atâtea lucruri interesante de aflat, încât îți va fi greu să mă saturi.
- Chiar așa și este. Dar te iau ușor, fiindcă ar fi păcat să nu asculți și astăzi puțină muzică, deși nu am ajuns încă să îți vorbesc despre creația acestor compozitori. Și m-am gândit să îți arăt câțiva copii, ca să capeți curaj să te apuci și tu să studiezi un instrument. Ce zici de asta?
- O! Asta e chiar o surpriză pentru mine. Am emoții...
- Ascultăm întâi o sarabandă de Händel.
- Mi-a plăcut!
- Sarabanda provine dintr-un vechi dans spaniol. Haide să ne uităm împreună la elevii unei școli de balet din Hong Kong, care dansează pe aceeași muzică de Händel amplificată de orchestră.
- Copiii ăia nu amețesc?
- Cred că nu. Dar te asigur că repetă multe ore, în fiecare zi.
- Ascultăm azi și ceva de Bach?
- Sigur că da! Întâi un menuet.
- Ce drăguț!
- Drăguț, da, însă fetița pe care o vom asculta cântând un mic preludiu, tot de Bach, sunt sigur că te va lăsa fără cuvinte.
- F... A... E... G...
- Nu înțeleg ce spui.
- Am rămas fără cuvinte. Traduc: Fata Asta E Genială! După ce am ascultat-o, nu mai am chef astăzi de altă audiție. Mai bine o mai ascult pe ea o dată.
- Cu plăcere! De câte ori dorești...
E clar, lecția de azi e gata. Pe sâmbăta viitoare, dragii mei! Vom fi aici!
(va urma)