Antonio Vivaldi
- Vrei să-mi spui mai multe despre el? Să știu, că poate mă așez mai confortabil și îmi iau ceva de ronțăit.
- Așază-te cum vrei, dar încerc să fiu scurt.
- Și eu sunt.
- Cum ești?
- Scurt.
- Ha-ha! Numai că eu vreau să fiu scurt la vorbă. Oricum, întâi îți spun că Vivaldi s-a născut la Veneția.
- Minunatul oraș din nordul Italiei care în loc de străzi asfaltate are canale cu apă? Noi n-avem așa ceva pe Marte.
- Îmi pare rău. Da, în acea Veneție s-a născut el, în anul 1678.
- Până când a trăit?
- Până în anul 1741 când a murit sărac și uitat de lume, tocmai la Viena.
- În capitala Austriei, știu.
- Ai un 10 la geografie!! Viena a devenit ulterior "orașul muzicii". Ai să vezi. Cât despre Vivaldi, el și-a trăit viața mai mult la Veneția, fiind întâi violonist în orchestra bisericii San Marco, unde era angajat și tatăl său și apoi lucrând la Conservatorio della Pieta - un așezământ pentru orfani. Aici erau selecționați cei mai talentați elevi, iar Vivaldi le era profesor de vioară sau conducea corul și orchestra, având concerte în fiecare duminică.
- Ce cântau?
- Tocmai asta doream să-ți spun. Având în permanență la îndemână o orchestră și un cor, Vivaldi compunea pentru ele și putea experimenta tot soiul de combinații instrumentale sau vocale. Pot să îți spun ceva drăguț? Când eram în clasa a șasea, am cântat și eu un concert de Vivaldi. Îmi amintesc că era în la minor. Iată prima parte:
- Frumos! Acum cânți lucrări mai grele?
- Nu! Acum m-am lăsat de vioară. Să nu mă întrebi de ce.
- Sunt un marțian discret. Mai bine revenim la Vivaldi. Își cânta propriile lucrări cu elevii cu care dădea concerte?
- În mare parte. Asta era un lucru bun, fiindcă trebuia să scrie cât mai mult și variat. În primul rând, muzică religioasă, compusă din tot sufletul, mai ales pentru că Vivaldi era... preot.
- Adevărat?
- Foarte adevărat și atunci, la vremea lui, era cunoscut mai mult după porecla "preotul roșu" - datorată și culorii părului său -, decât ca Antonio Vivaldi. În legătură cu preoția, aș vrea să știi că el nu prea a profesat, din pricina unei sănătăți mai șubrede.
- Măcar așa s-a putut ocupa mai bine de muzică. Ce a mai compus? Eu am început să-mi scriu pe o listă lucrări pe care vreau neapărat să le ascult.
- Compozițiile lui Vivaldi, melodioase și pline de fantezie, au pus în lumină atât vocea umană, cât și "vocile" diverselor instrumente. Cum ți-am promis că nu mă lungesc, îți menționez doar că a scris o mulțime de opere, pe care nu le-a tipărit, dar cu care a avut succes atunci, la Veneția.
- Și pentru instrumente?
- Cred că știi bine că vioara era instrumentul lui favorit. A compus pentru ea sonate și concerte care au fost publicate și cunoscute nu numai în Italia, dar și în restul Europei. Am ales pentru tine un concert pentru patru viori.
- Oooo! Patru! Chiar că iubea viorile!
- Alături de vioară, ca un muzician imparțial, Vivaldi a scos în prim plan mai multe instrumente de coarde sau de suflat - violoncel, flaut, oboi, fagot, mandolină - , cărora le-a dat rol solistic în concertele sale. Am selectat un concert de mandoline, dar, vei vedea acolo cum multe alte instrumente își arată posibilitățile. Pe lângă cele de coarde, le vedem pe cele de suflat, cum este acel fluier mult folosit în epoca lui, numit flaut dulce.
- Să știi că am recunoscut și fagotul. Sunt cu caietul lângă mine. Ce să-mi mai notez din atâtea lucrări compuse Vivaldi.
- Notează Anotimpurile - ciclul de patru concerte pentru vioară, orchestră de coarde și bas continuu.
- Cum adică "bas continuu"?
- Ție chiar nimic nu-ți scapă? În muzica vremii, mai ales în sonate, în afara instrumentelor solistice, care aveau de cântat partea mai melodioasă, exista și un instrument cu registru mai grav, care avea de susținut, ca temelia unei case, întregul ansamblu. Acel instrument putea să fie orga, clavecinul, dar și un instrument de suflat sau coarde.
- Care cântă mai gros.
- Exact. De aceea, nu era precizat în partitură decât ca "bas continuu".
- Am înțeles. Acum pot să-mi notez această nouă audiție: Anotimpurile de Antonio Vivaldi.
- Sunt sigur că o vei duce pe Marte, dar acum îți propun să asculți o interpretare deosebită a două dintre secțiuni: Vara și Iarna. Solistă este violonista germană Anne-Sophie Mutter. Ea cântă pe o vioară Stradivarius.
- Pot să aplaud și eu și să strig "bravo!"?
- Și mie îmi vine să aplaud. Haide! Împreună! Bravoooo!... chiar dacă nu ne aude nimeni...
Îmi place entuziasmul lui Marty. Precis marțienii lui se vor molipsi de la el și vor îndrăgi muzica noastră. Nu încă, pentru că mai are de stat pe Pământ... din fericire!
(va urma)