Capul meu era mereu subiect de discuție. Într-o zi o să-ți pierzi și capul, îmi spunea bunică-mea. Eram atât de aiurită încât i se părea greu de crezut că o să iasă ceva din mine. Așa li se părea și colegilor de școală. Oare ce-o fi în capul fetei ăsteia? Era plin de Feți-Frumoși călare pe cai albi, deși mai târziu m-am trezit numai cu zmei pe cap. Nu știi de capul tău, fetițo. Coboară cu picioarele pe pământ, c-o să fie vai de capul tău. Stăteam mereu cu el în nori, dar uite că a meritat, acum îmi plouă cuvinte.
Clara Marinescu
Pierdut cap. Nimic de făcut. Greșit socoteli, eu nepriceput. Venit avocați. Murit bunic. Strânși la mormânt. Nu plâns, nu suspinat, nimic. Doar socotit. Eu buzunar gol, vânturat aer prin el. Lăsat moștenire. Sperat eu. Numărat rude. 12 adunați. Eu cel mai mare. Meritat moștenire. Mers acasă. Avocați citit testament. Toți câte ceva, eu nimic. Eu urlat, răcnit, apoi dat afară. Eu stat pe scări. Aprins țigară. Trecut vecină. Dat bună ziua. Întrebat, mângâiat. Spus adevăr, eu sărac. Vecină râs, vecină plecat.
Cristian Nedelcu
Am deschis ochii. Întuneric beznă. Și liniște. Plictiseală. Într-un târziu am început să aud niscaiva zgomote înfundate. Bufnituri, scârțâieli, voci nedeslușite. Brusc s-a făcut lumină. Cam prea brusc. M-a orbit pentru câteva minute și, cu ochii închiși, m-am simțit plimbat de colo-colo, până am ajuns într-un alt loc întunecat. Din nou zgomote, iar vânzoleală, apoi încă o dată m-a orbit lumina. Un bărbat îmbrăcat destul de ciudat m-a luat în mână. Auzi la el: a fi sau a nu fi, asta-i întrebarea.
