04.03.2026
Andra Toropoc
Băiatul stătea dezolat cu palmele pe clape, iarăși greșise și era certat de profesoara care-l va spune mamei când îl va lua de la ora de pian și va fi pedepsit, nu-l va mai lăsa la fotbal, singurul lucru care-i place cu adevărat, dar cel mai rău va fi când acasă mama se va certa cu tata și-l va durea enorm auzindu-l cum îi reproșează din nou mamei că degeaba i-a jurat acum zece ani că în pântece poartă o copie a lui, când el este ditamai somitate a muzicii și copilul ăsta e un prost fără talent.

Luchian Abel
Toată viața mi-a zis că nu pot duce nimic la bun sfârșit. Când am citit în testament că m-a pus pe mine să-i împrăștii cenușa în jurul casei am simțit ezitarea în scrisul tremurat. Sunt dublu divorțat, am un roman aproape gata, doar să găsesc cafeneaua potrivită, o masă din IKEA, pe care mănânc deși e în cutie. O hârtie + o vază cu cenușă, atât a rămas din omul care a încercat să mă învețe să merg pe bicicletă. Am ieșit afară, am pornit în jurul casei. Până să închid cercul, am rămas fără cenușă.

Arthur Ianoși
Bunicul spunea că promisiunile se țin ca frontierele, se mută noaptea și dimineața jură că au fost mereu acolo. A prins două războaie, o schimbare de rege, două regimuri, un Ceaușescu care părea etern ca armătura și trei rețete de zacuscă. Eu am prins Wi-Fi și livrări în aceeași zi. A promis că nu va pleca niciodată, dar s-a dus într-o joi, politicos, ca un imperiu obosit. Mi-a lăsat ceasul lui rusesc, merge înainte doar dacă îl întorci înapoi. Nu a vrut să mai rămână, clar, dar m-a învățat cum.


Ficțiuni Reale este un proiect colectiv, inițiat în 2013, de Florin Piersic jr. În urma apariției unui volum de povestiri la editura Humanitas, conceptul Ficțiuni Reale a continuat să existe, ca grup pe Facebook. (În martie 2026, grupul are 14.270 membri.) Autorii scriu povestiri ultra-scurte, limitându-se la 500 de caractere - un exercițiu de flash fiction a cărui temă se schimbă la câteva zile. Coordonatorii grupului sunt Florin Piersic jr., Gabriel Molnar, Răzvan Penescu, Luchian Abel, Monica Aldea și Vlad Mușat. (Desen de Adrian T. Roman.).

0 comentarii

Publicitate

Sus