O femeie adevărată nu primește nimic de la un ex, pentru simplul motiv că el nu există, spuse ea, aruncându-și părul într-o parte ca un Friesian cu coama lungă, neagră și lucioasă. O femeie superbă nu-și poate transforma actualul într-un fost, oricât de mult și-ar dori. El nu renunță, se luptă cu pericolele, se ține cu dinții de fusta ei, înlătură tentațiile rapid cu directă sau croșeu și, la nevoie, se jertfește ajungând fără suflare, pe catafalc. Din acel moment, nu mai poate scrie nimic, nici măcar un mesaj.
Cristian Nedelcu
Cam la două luni, îmi mai dă câte un semn. Doar așa, să-mi aducă aminte că există. Oare aș putea uita vreodată? De iertat, am iertat de mult timp. Ce rost ar fi avut să-i port pică? Ar fi fost ca și cum aș purta pică pisicii că vânează șoareci. Dar de uitat, niciodată. Bipăitul ăla al telefonului, de câte ori se îmbată și se hotărăște să-mi reseteze amintirile, a devenit deja parte dintr-un ritual: el îmi scrie, eu sunt informată că mi-a scris, dau click pe ȘTERGE MESAJUL, apoi îmi văd de viață.
Ana Maria Vaida
Se ridică pe vârfuri și trase ușor de colțul auriu. Cutia se prăvăli peste ea cu toată greutatea. Capacul zbură într-o parte. Surprinsă, țipă scurt. Pe podea se împrăștiară scrisori, fotografii și un trandafir presat de o culoare incertă. Preț de câteva clipe rămase încremenită. Ciuli urechile după un plânset, un scâncet. Nimic. Răsuflă ușurată. Mototoli în pumn un post it verde prin care ex-ul o părăsise cu scris mărunt și ascuțit când aflase de endometrioza ei, pretextând că își dorește o familie cu copii.
